20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn cal a fost găsit de poliţie în bucătăria unei garsoniere

Un cal a fost găsit de poliţie în bucătăria unei garsoniere

Un cal a fost găsit de poliţie în bucătăria unei garsoniere dintr-un bloc din Satu Mare. Polițiștii locali se aflau în zonă sesizați de vecini, care erau deranjați de o petrecere, scrie Hotnews.

Directorul adjunct al Poliției Locale Satu Mare, Sergiu Blaga, a declarat că polițiștii locali au fost chemați, în noaptea de miercuri spre joi, să intervină la o casă de unde se auzea muzică la volum maxim și deranja vecinii.

Cei care i-au sesizat pe polițiștii locali au spus că în zonă este și un cal. Când a ajuns la casa respectivă, echipajul nu a mai găsit calul. Vecinii au spus că animalul a fost dus într-un bloc. Ulterior, calul a fost găsit în bucătăria unei garsoniere de la etajul 4 în blocului din fața casei.

Proprietarul, sancţionat

„Calul a urcat pe scări. Proprietarul, Lucian D., a fost sancționat contravențional cu suma de 500 de lei pentru tulburarea liniștii locatarilor. Calul a fost dus la o rudă a bărbatului dintr-un sat din apropierea orașului Satu Mare. Proprietarul ar fi vrut să facă animalul cadou cumnatului său”, a spus Blaga.

Potrivit acestuia, a fost vorba despre un prim astfel de caz.

Video AICI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS