13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFermierii au primit răsaduri și tratamente gratuite

Fermierii au primit răsaduri și tratamente gratuite

Fermierii au primit răsaduri și tratamente gratuite pentru culturi, cu condiția să vândă recolta doar marilor lanțuri de magazine, printr-un proiect pilot.
Demersul vine în contextul în care pentru a face față legumelor din import, tot mai mulți producători autohtoni au început să renunțe la soiurile noastre și folosesc unele care rezistă mai mult, dar nu au același gust.

400 de fermieri din 7 judeţe au primit gratuit de la Ministerul Agriculturii răsaduri de roşii, ardei capia, gogoşari, castraveţi şi ceapă din soiuri româneşti.

6.000 de fire de tomate au ajuns la Victor Traşca, din judeţul Olt, care a înfiinţat o plantaţie pe 20 de arii, potrivit stirile protv.

Preţurile de vânzare sunt impuse de stat

„Programul pilot înseamnă îngrăşăminte gratis, stropeli gratis, răsadul gratis. Ce vrem mai mult decât să muncim şi să ducem marfa. Vis-a-vis de sămânţă olandeză, 4 kg. pe cuib, acestui soi românesc, 311, va fi tot de 4 kg”, spune Victor Trașca.

Fermierii incluşi în program sunt obligaţi să vândă toată marfa în supermarketuri. Ministerul Agriculturii a încheiat deja un parteneriat cu reprezentanţii unui mare lanţ de magazine.
În plus, trebuie să respecte şi preţul impus de stat. Roşiile, de pildă, vor pleca de la producători cu 3 lei, iar ardeii capia şi gogoşarii cu cel mult 4 lei şi 50 de bani.

Culturile sunt monitorizate de specialiştii Ministerului Agricultirii, iar fermierii au primit consultanţă.
Primele legume vor ajunge în magazine peste câteva săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS