11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCirculaţia este întreruptă pe DN 73D Piteşti - Câmpulung. Care este situaţia drumurilor din ţară

Circulaţia este întreruptă pe DN 73D Piteşti – Câmpulung. Care este situaţia drumurilor din ţară

Circulaţia este întreruptă pe DN 73D. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră rămâne întreruptă pe DN 73D Piteşti – Câmpulung, la kilometrul 41, în localitatea Boteni, judeţul Argeş.

Cauza este o alunecare a corpului drumului cu deplasarea acestuia pe un sector de 200 metri. Ruta ocolitoare este DN 73 Piteşti – Câmpulung.

Situaţia drumurilor din ţară

Începând cu data de 04.06.2019, DN 67C Transalpina a fost redeschis circulaţiei publice pe sectorul de drum închis anterior traficului, între Rânca şi Obârşia Lotrului, judeţul Gorj.

Circulaţia autovehiculelor este însă permisă doar în intervalul orar 08:00 – 20:00, cu limită de viteză de 30 km/h şi restricţie de tonaj de maxim 7,5 tone.

Sunt în vigoare trei devieri de circulaţie pe reţeaua de autostrăzi, pentru executarea de lucrări de reparaţii, astfel:

Pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.

Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, circulaţia rutieră este deviată pe 2 tronsoane kilometrice, respectiv:

– 86 – 97, între localităţile Vâlcelele şi Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, traficul fiind oprit pe calea 1 (Bucureşti – Constanţa) şi dirijat pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti);

– 124 – 131, între localităţile Perişoru şi Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, unde se execută lucrări de reparaţii pe toate benzile ale sensului de mers Bucureşti-Constanţa, circulaţia fiind astfel deviată pe sensul către Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS