17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben de ploi și vijelii în sud și la munte

Cod galben de ploi și vijelii în sud și la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben valabil duminică, de la ora 14.00 la 21.00 în zonele montane și în sudul țării, dar și avertizări cod galben și portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică pentru aproximativ jumătate din țară. Acestea sunt valabile de duminică seară până luni la prânz, informează hotnews.ro.

Potrivit primului codul galben, valabil până diseară, în zonele montane și submontane, precum și în extremitatea de sud a țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.


Cel de-al doilea cod galben avertizează că, în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, local în Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și în jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Codul portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată a fost emis pentru intervalul duminică ora 21.00 – luni la ora 12.00 . În județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, precum și în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea va ploua abundent. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS