17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia juridică a Senatului a aprobat miercuri ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită pe vremea când era prim-ministru. Raportul comisiei juridice va fi trimis plenului Senatului, cel care are ultimul cuvânt în acest caz. De menționat că PSD are singur majoritatea în plenul Senatului.

Biroul permanent al Senatului acordase, marţi, un nou termen de două săptămâni Comisiei juridice pentru întocmirea unui raport la solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit www.g4media.ro.
Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS