22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO fetiţă de 3 ani, internată la Iaşi cu sindrom hemolitic uremic, a murit

O fetiţă de 3 ani, internată la Iaşi cu sindrom hemolitic uremic, a murit

O fetiţă de 3 ani a murit, sâmbătă, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde fusese internată cu sindrom hemolitic uremic, cauzat de bacteria E.Coli. O anchetă a DSP Iaşi este în desfăşurare, informează Mediafax.

Directorul DSP Iaşi, Liviu Stafie, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că o echipă de epidemiologi a recoltat probe de apă şi alimente de la familia fetiţei, care locuieşte într-un sat din judeţul Iaşi.

„O fetiţă de trei ani, care era internată de câteva zile pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind confirmat sindromul hemolitic uremic cauzat de infectarea cu bacteria E.coli. DSP Iaşi a declanşat o anchetă în acest caz pentru a se stabili modul în care a contactat bacteria. Am trimis acasă la familia fetiţei o echipă de epidemiologi care a recoltat probe de alimente, de apă. Este vorba despre o familie de şase persoane, părinţii şi patru copii, care nu prezentau probleme de sănătate. În gospodărie aveau şi fântână cu apă, iar membrii familiei au spus că nu consumau decât apă îmbuteliată, vom vedea. Am trimis probe şi la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Ancheta este în desfăşurare, iar luni vom avea rezultatele preliminare”, a spus Liviu Stafie.

Fetiţa din comuna Cepleniţa a fost internată la sfârşitul lunii aprilie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi, după care a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sf. Maria”, fiind confirmat diagnosticul de sindrom hemolitic uremic, cauzat de bacteria E.coli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS