11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi români, găsiţi vinovaţi în SUA de fraude cibernetice. Pot sta zeci de ani în închisoare

Doi români, găsiţi vinovaţi în SUA de fraude cibernetice. Pot sta zeci de ani în închisoare

Doi hackeri români au fost găsiţi vinovaţi de o serie de infracţiuni cibernetice, sub formă de malware, care au afectat computerele a mii de oameni din întreaga lume, informează Cleveland.com. Procurorii au anunţat că aceştia pot primi o condamnare de 20-30 de ani, într-o închisoarea federală, scrie Mediafax.

Bogdan Nicolescu (36 de ani) şi Radu Miclăuş (37 de ani) au fost condamnaţi, joi, 11 aprilie, pentru 21 de acuzaţii, printre care furt de identitate şi implicare în acţiuni de spălare a banilor.

Cazul a apărut în 2016, când cei doi au fost arestaţi în Bucureşti şi duşi în Statele Unite trei luni mai târziu. La vremea respectivă, procurorii care se ocupau de caz au anunţat că victimele au pierdut mai mult de 4 milioane de dolari în urma acestor infracţiuni.

Procurorii federali au petrecut mai mult de două săptămâni prezentând unui juriu dovezi conform cărora cei doi făceau parte dintr-o reţea „botnet”, care controla 400.000 de calculatoare, majoritatea de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Juriul a început deliberările marţi, 9 aprilie, acordând verdictul final joi, 11 aprilie.

Nicolescu şi Miclăuş erau parte din grupul „Bayrob”, denumire acordată de către compania de securitate cibernetică Symantec, care a descoperit malware-ul, răspândit începând cu anul 2007. Acesta funcţiona sub forma unor e-mail-uri care pretindeau a fi trimise de IRS (Internal Revenue Service), Western Union, Norton AntiVirus şi permitea membrilor grupului să colecteze informaţii personale ale oamenilor cărora le erau trimise.

CUM ACŢIONA GRUPUL
Dobândind acces la computere, grupul Bayrob le-a controlat în mai multe feluri, printre care şi prin postarea unor anunţuri de vânzare de automobile pe platforma eBay. Când potenţialii clienţi trimiteau mesaje cu întrebări legate de produsele vândute, grupul trimitea imagini care conţineau malware-ul ce le permitea să preia controlul asupra computerelor.

Odată dobândit accesul, utilizatorii erau redirecţionaţi către o pagină eBay falsă, controlată de Bayrob.

Utilizatorii realizau plata prin intermediul cardului bancar în pagina web respectivă, sumele erau transferate în conturi din Europa, ajungând ulterior în conturi controlate de Bayrob. Pierderea banilor într-o astfel de situaţie a reprezentat factorul ce a declanşat implicarea autorităţilor, după ce o femeie din Illinois a declarat, în 2007, că a pierdut aproximativ 10.000 de dolari în urma a ceea ce credea că este cumpărarea unui autoturism.

Cei doi hackeri au făcut eforturi considerabile pentru a-şi proteja identităţile, pseudonimele acestora în mediul online fiind MasterFraud, respectiv Minolta9797. Drept urmare, adevăratele identităţi ale acestora au fost ascunse timp de nouă ani.

În cele din urmă, FBI a reuşit să le dea de urmă din cauza unor greşeli ale acestora. Prima a fost faptul că Miclăuş a intrat accidental, în 2013, în contul personal de mail AOL, în locul celui folosit în sistem. Cea de a doua a fost reprezentată de confiscarea telefonului lui Tiberiu Dăneţ, un alt membru al grupului Bayrob, când a trecut printr-o vamă în 2015, ceea ce a dus la descoperirea unui schimb de mesaje în care se discuta despre atacurile cibernetice în cauză.

Dăneţ a pledat vinovat la opt acuzaţii în noiembrie, depunând mărturie împotriva celor doi hackeri. Acesta va petrece între 9 şi 12 ani într-o închisoarea federală.

Michael Goldberg, avocatul lui Nicolescu, a declarat că respectă decizia juriului, în timp ce Michael O’Shea, avocatul lui Miclăuş, a declarat că nu este de acord cu verdictul juriului şi cu analiza guvernului. Cu toate acestea, cel din urmă şi-a arătat respectul faţă de agenţii FBI care lucrează în cazurile de securitate cibernetică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS