8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliția din Germania a pierdut toate dovezile împotriva a doi pedofili acuzați că au violat peste 30 de copii

Poliția din Germania a pierdut toate dovezile împotriva a doi pedofili acuzați că au violat peste 30 de copii

Poliția germană a admis că a pierdut aproape toate probele digitale care incriminează doi pedofili acuzați că au agresat sexual cel puțin 31 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, de mai mult de 1.000 de ori, în perioada 2008 – 2018, relatează Deutsche Welle și Daily Mail. Victimele includ 27 de fete și patru băieți, potrivit hotnews.
Principalul suspect Andreas V., în vârstă de 56 de ani, și vecinul său Mario S., 33 de ani, sunt acuzați că au agresat sexual zeci de copii într-un camping de rulote din orașul german Lügde.
Cei doi inculpați ar fi trimis fotografiile unui alt treilea bărbat, în vârstă de 48 de ani, care a fost arestat sub suspiciunea că ar fi comandat abuzurile.
Poliția îl acuză pe Andreas că și-ar fi folosit fiica adoptivă să ademenească mai multe victime și să încerce să creeze un mediu în care copiii să se simtă confortabil, pentru a-i putea atrage.
Cazul a șocat Germania, dar în pofida acuzațiilor extrem de grave, poliția spune că acum că aproape toate dovezile au dispărut și că, aparent, au uitat să le copieze.
Ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, a anunțat că o valiză cu 155 de CD-uri și DVD-uri (cu 0, 7 terabiți de date) care fuseseră recuperate din casa mobilă a principalului suspect a fost pierdută.
Doar trei din cele 155 de CD-uri și DVD-uri fuseseră văzute și analizate până acum.
Discurile erau depozitate într-o cameră specială pentru dovezi din Detmold, dar care era inadecvat securizată.
Dovezile au fost date ca dispărute pe 30 ianuarie, iar ultima dată fuseseră văzute pe 20 decembrie 2018.
”Sunt uimit. Este un dezastru. Este un eșec al poliției. Asemenea greșeli nu ar trebui să se întâmple niciodată. Victimelor și familiilor nu pot decât să le spun că îmi pare rău. Îmi cer iertare din nou”, a spus Reul.
Toți cei trei suspecți sunt în continuare în custodia poliției, în timp ce investigațiile merg mai departe
De asemenea, doi ofițeri de poliție din Detmold sunt investigați sub suspiciunea că ar fi obstrucționat justiția în acest dosar de pedofilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS