Darius Vâlcov, după ce a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat: Acest lucru este exclus!

Darius Vâlcov (Foto: HotNews.ro)


Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, acuzat că ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul ASE din Bucureşti, susţine că acest lucru este exclus, scrie Mediafax.

“Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenţii privind lingouri şi bani ascunşi prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI (am inclus aici şi acoperiţii), cataloghează teza mea de doctorat drept una parţial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS! În altă ordine de idei, dacă nu ştiaţi, în luna ianuarie, media cotaţiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 şi la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotaţiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populaţiei)”, a transmis, marţi, pe Facebook, Darius Vâlcov.

Reacţia lui Darius Vâlcov vine după ce PressOne l-a acuzat pe consilierul premierului Viorica Dăncilă că ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti.

„După analizarea lucrării, putem prezenta dovezi de plagiat pentru mai bine de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei. Sursele originale pe care le-am identificat sunt exclusiv cărţi de economie, care nu sunt disponibile online”, susţine Emilia Şercan într-un articol în Pressone.


Darius Vâlcov s-a înscris la doctorat în 2001, când România se afla la începutul perioadei de preaderare la Uniunea Europeană (UE). “Această informaţie devine relevantă când citim titlul tezei sale: “Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”. Lucrarea a fost susţinută la un an după ce România aderase la UE, deci tema de cercetare nu se mai justifica la acel moment. Cu toate că studiile doctorale au durat 7 ani, iar tema îşi pierduse orice importanţă la momentul susţinerii tezei, Darius Vâlcov nu a reuşit să producă o lucrare originală”, potrivit sursei citate.

În 2001, anul înscrierii la doctorat, el a devenit şi student al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Spiru Haret”, pe care avea să o absolve trei ani mai târziu, în 2004. În bibliografia tezei sale de la ASE sunt menţionate patru articole pe care le-a semnat împreună cu Cristian Florin Ciurlău – actualmente conferenţiar universitar la Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate a Universităţii “Dimitrie Cantemir”. După ce Vâlcov a devenit, în 2014, ministru de Finanţe, Ciurlău a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română. Ulterior, în noiembrie 2017, Ciurlău a devenit membru în Consiliul de Programare Economică, entitate care face parte din Comisia Naţională de Prognoză.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 19 februarie 2019

Actualitate

» ​Frans Timmermans: Kovesi este un procuror excelent / Nu poate exista nicio amnistie pentru politicienii corupți
» Gorj: Bătaie în fața Colegiului “Spiru Haret” din Târgu Jiu
» Pericolele la care te expui când împrumuţi lucruri, de la popcorn, la canapea
» O fată de 12 ani din Sălaj a murit după ce a căzut dintr-un microbuz, pentru că ușa s-a deschis în mers
» Angajații Nokia au protestat la Paris și se tem că posturile le vor fi desființate și relocate apoi în România, Ungaria și Portugalia
» Guvernul a adoptat Ordonanța privind majorarea alocațiilor pentru copii
» 2 societăţi comerciale sancţionate contravenţional pentru încălcarea legislaţiei din domeniul silvic
» Un pas către obținerea unui vaccin universal împotriva gripei: Australienii ar fi descoperit celulele care ar putea ucide toate tipurile de virus gripal
» Ancheta în cazul femeii acuzată că și-a falsificat diploma de la UMF: Se schimbă comisia de investigare, pentru că doi doctori ar fi din anturajul acesteia
» Negociatorii britanici încearcă să obțină noi concesiuni pentru Brexit
» Renumitul creator de modă Karl Lagerfeld a murit la vârsta de 85 de ani
» Bărbat de 77 de ani, surprins circulând pe contrasens pe Autostrada Sibiu – Deva
» Dăncilă anunţă OUG pentru mărirea alocaţiilor la 1 martie şi îi cere lui Iohannis să promulge cât mai rapid bugetul pentru a avea fondurile necesare

Publireportaj

» Cardio Help – un singur nume, mai multe specializări
» „2+2 Școala de Matematică” își deschide porțile în Craiova
» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei SC BETON LOGISTIC SRL”

Dolj

» „Singur Acasă“, generaţia copiilor lipsiţi de speranţă
» Ce schimbări apar la ocuparea posturilor didactice
» Grădiniţele nu pot avea opţionale plătite de părinţi
» Licitația pentru serviciul de hrană de la SJU Craiova, anulată
» Trei copii şi două femei, răniţi în urma unui accident rutier
» Străzile de noroi ale Craiovei
» (VIDEO) Cred în România (IV): O familie din Dolj trăieşte de peste trei decenii din legumicultură
» Campanie pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de bullying, în Dolj

Gorj

» Bugetul Primăriei Târgu Jiu, gata până la jumătatea lunii martie
» Program pentru prevenirea violenţei domestice, derulat de poliţie
» Directorul Direcţiei pentru Agricultură, încă 60 de zile de control judiciar
» Ministerul Energiei încearcă un mix energetic din CEO şi Hidroelectrica
» Un nou sindicat înfiinţat la CEO
» Gorj: Bâtrân înşelat de trei meşteri, cu suma de 3.500 de lei
» Gorj: Poliţia anchetează două furturi din magazine
» Gorj: Bărbat reţinut pentru mărturie mincinoasă

Sport

» Dan Zdrâncă începe aventura la Al Ain
» Voleibaliştii luptă în Capitală
» ACS Jion Craiova s-a întors cu un sac de medalii din Hunedoara
» Simona Halep a învins-o pe Eugenie Bouchard la turneul WTA Dubai

Bani & Afaceri

» Aurul a atins un nou maxim al ultimelor 31 de luni

Sanatate

» Alimente care refac flora intestinală
» Telefonul mobil și televizorul distrug vederea copiilor

Magazin

» Mersul la birou înainte de ora 10:00 este ”o tortură”
» Partea a II-a:10 filme educative pentru copii care oferă lectii de viaţă preţioase
» 25 de ONG-uri acuză statul român de complicitate la exploatare, după ce 26 de membri ai unei rețele de trafic de minori au fost achitați / Acestea au sesizat Comisia Europeană
» O companie a redus săptămâna de muncă la patru zile / Rezultatele: nivel mai mic de stres, productivitatea nu a fost afectată
» Cele patru zone ale dezvoltării personale
» 5 provocări cu care trebuie să te confrunți când cariera te împinge sa faci pasul spre un oraș nou
» Condimentele cu care poţi înlocui sarea
» Trei instrumente pentru a-ți îmbunătăți situația financiară
» ( Galerie foto): Unul dintre fanii trilogiei ‘Lord of the Rings’ şi-a constuit propria locuinţă Hobbit
» Gustul copilăriei. 3 reţete de pe vremea bunicii, care iţi vor trezi amintiri
» Trei motive pentru care gura lumii nu contează

Top