Acasă Actualitate Daniel Nache, auditor la DSP Olt, în fruntea Direcției Generale a Vămilor

Daniel Nache, auditor la DSP Olt, în fruntea Direcției Generale a Vămilor

-

Slătineanul Daniel Nache, auditor în cadrul DSP Olt, a fost detașat, începând de luni, 11 februarie 2019, în fruntea Direcţiei Generale a Vămilor, numire, de altfel, anunţată de media încă din cursul săptămânii trecute.
Detașarea acestuia a fost confirmată de directorul Direcției de Sănătate Publică Olt, Marius Bodescu. Instituția olteană a făcut, de altfel, obiectul mai multor schimbări de la începutul acestui an, șirul fiind început în ianuarie cu numirea directorului DSP Olt, Andrei Iordache, consilier în cadrul ANAF. Pe funcția de director al DSP a urcat la acel moment Marius Bodescu, și acesta auditor în cadrul instituției.
Și Marius Bodescu, dar și Daniel Nache, sunt buni prieteni ai fostului director Andrei Iordache, iar acesta, la rândul său, bun prieten al consilierului premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, și al actualei șefe a ANAF, Mihaela Triculescu.
Iordache, Bodescu și Nache și-au început activitatea politică în PNL, partidul care i-a și răsplătit cu funcții în instituții publice, Nache și Iordache fiind în trecut directori ai Direcției Județene de Tineret.

ȘTIRI VIDEO GdS