Acasă Actualitate Marriott anunţă piratarea unei baze de date care ar conţine informaţiile a...

Marriott anunţă piratarea unei baze de date care ar conţine informaţiile a circa 500 de milioane de clienţi

-

Lanţul hotelier Marriott a anunţat vineri piratarea unei baze de date care ar putea conţine informaţiile a circa 500 de milioane de clienţi, precizând că o anchetă internă a dezvăluit un „acces neautorizat” încă din 2014, informează Agerpres, citând AFP şi BBC.

Marriott a precizat într-un comunicat că la 8 septembrie 2018 i-a fost semnalată o tentativă de acces la un amplu fişier de rezervări în Statele Unite, iar ancheta a arătat că „o parte terţă neautorizată” a copiat şi criptat informaţii.

Potrivit BBC, lanţul a anunţat că baza de date a diviziei sale Starwood, care include hoteluri precum Sheraton, Westin, Le Méridien şi Four Points by Sheraton, a fost ţinta unui atac informatic.

Marriott susţine că nu a terminat de identificat informaţiile care au fost duplicate.

Potrivit acestuia, în cazul a circa 327 de milioane dintre cei aproximativ 500 de milioane de clienţi care figurau în baza de date afectată, informaţiile includeau numele, adresele poştale şi de e-mail, numerele de telefon, seria de paşaport, data naşterii şi sexul sau detaliile de pe contul Starwood Preferred Guest (SPG), un card high-end lansat recent de către American Express (AmEx) pentru cei care călătoresc în mod regulat.

În alte cazuri, informaţiile includeau doar numele şi, uneori, alte detalii ale clientului, cum ar fi adresa poştală şi de e-mail.

ȘTIRI VIDEO GdS