12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale

Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzile ţării şi nici probleme deosebite de fluenţă a traficului.
Până la data de 01.06.2018, circulația rutieră se închide pentru perioade de 30 de minute, la intervale de 2 ore, pe DN76, între kilometrii 4+135 şi 4+240 de metri (localitatea Bejan, județul Hunedoara) și pe breteaua de intrare a Autostrăzii A1 Deva – Orăștie. Măsura este impusă pentru executarea lucrărilor de amenajare a pasajelor supraterane ale lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Zona va fi semnalizată cu bariere, circulația desfăşurându-se alternativ, dirijată de piloți de trafic.
Pe DN1C Dej – Baia Mare, pe tronsonul kilometric 108+800 – 108+950 de metri, între localităţile Ileanda (judeţul Sălaj) şi Mesteacăn (judeţul Maramureş), se efectuează lucrări de refacere a părţii carosabile, până în cursul lunii august, traficul rutier desfăşurându-se pe două dintre cele trei benzi de rulare (pe cele aferente sensului de urcare).
La nivelul ţării există trei drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă, astfel:
– DN 7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
– DN 12B Târgu Ocna – Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;
– DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până la data de 31 decembrie 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS