17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru săptămâna 2-7 aprilie

Prognoza meteo pentru săptămâna 2-7 aprilie

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru această săptămână. În Săptămâna Mare vremea va fi normală pentru această perioadă, iar vântul şi ploile îşi vor face de cap la începutul intervalului, iar spre final, cerul va fi senin şi temperaturile vor atinge chiar şi 20 de grade Celsius.

Luni, vântul va sufla cu putere pe parcursul întregii zile în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a intervalului, când pe arii restrânse va ploua slab, mai ales în regiunile nordice, estice și centrale. La munte, în special pe creste, vor mai fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, iar în sud şi în centru vitezele vor depăşi 45-55 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, iar cele minime se vor situa între -6 și 6 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei și cele mai ridicate pe litoral. Dimineața, dar mai ales noaptea, în zonele joase de relief, izolat, se va semnala ceață. În nordul, nord-estul, centrul țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului pe arii restrânse se va forma brumă.

Marţi, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, Dobrogea și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul litoralului și 21 de grade în Dealurile de Vest. Temperaturile minime vor avea valori de la -4…-3 grade în estul Transilvaniei, până la 10…11 grade în dealurile din Banat și Crișana. Dimineața și noaptea în zonele joase de relief pe arii restrânse va fi ceață, iar în depresiuni se va forma brumă.

Miercuri, vremea va fi în general frumoasă și caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului în vest și nord-vest, precum și la munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în Delta Dunării și 23 de grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei. Dimineața și noaptea pe arii restrânse în zonele joase de relief va fi ceață.

Joi, în jumătatea de vest a teritoriului cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse. În restul teritoriului înnorările vor fi trecătoare și ploile izolate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 11 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 12 grade. Dimineața și noaptea pe arii restrânse în zonele joase de relief va fi ceață.

Vineri, temperatura aerului va marca o scădere, iar probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jumătatea de vest a teritoriului.
Sâmbătă, vremea se va încălzi și doar pe spații mici vor fi ploi slabe, de scurtă durată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS