22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Prins conducând fără permis un autoturism furat

Mehedinţi: Prins conducând fără permis un autoturism furat

Polițiștii Biroului Ordine Publică și ai Biroului Rutier din Drobeta Turnu Severin au efectuat, ieri, semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism al cărui conducător auto a refuzat să oprească, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. Ajuns la intersecția străzilor Veterani cu Kiseleff, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a oprit în gardul împrejmuitor al unei unități de învățământ, după care a părăsit locul faptei. În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, și care nu posedă permis de conducere.
Totodată, cu această ocazie s-a constat că în seara de 28.02.2018, tânărul de 23 de ani, împreună cu proprietarul de drept al autoturismului, un bărbat în vârstă de 29 de ani din aceeași localitate au fost la o petrecere, unde profitând de neatenția acestuia din urmă i-a sustras cheile autoturismului, iar după ce a fost implicat în evenimentul rutier l-a anunțat pe acesta de cele întâmplate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv, furt în scop de folosință.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS