Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a dispus verificări la toate parchetele din ţară pentru identificarea „riscurilor interne şi a vulnerabilităţilor”, de controlul la DNA, respectiv DIICOT urmând să se ocupe procurorii-şefi ai acestor parchete, informează Mediafax.

Astfel, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a fost dispus, miercuri, efectuarea unui control de către procurorii şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), precum şi de către procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, prin procurori anume desemnaţi.

Verificările ce vor avea loc la toate parchetele din ţară, inclusiv DNA şi DIICOT, au ca obiect „identificarea tuturor riscurilor interne şi a vulnerabilităţilor cu caracter general şi concret”, respectiv cazuri punctuale, care afectează activitatea de la nivelul celor două direcţii şi a celorlalte unităţi de parchet; verificarea situaţiilor în care sunt mediatizate aspecte negative ce pun în discuţie integritatea şi capacitatea procurorilor de a-şi îndeplini atribuţiile legale; verificarea modalităţii de respectare a legii în activităţile curente care, prin natura lor, aduc limitări drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv temeinicia propunerii adresate judecătorului de drepturi şi libertăţi; modul de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică; solicitarea autorizării şi efectuarea percheziţiilor domiciliare şi corporale sau luarea măsurilor preventive şi executarea mandatelor de aducere.

Rapoartele de control, conţinând inclusiv propuneri de măsuri, vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public redat de Mediafax.

Verificări vor fi făcute şi în cazul poliţiştilor din Prahova care au descins la o adresă greşită din Capitală.

„Având în vedere aspectele mediatizate cu privire la nereguli în ctivitatea de punere în executare a unor autorizaţii de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Prahova într-o cauză intrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea unui control având ca obiect verificarea modalităţii de supraveghere a cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de efectuare a percheziţiilor domiciliare din 15 februarie 2018”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Public.

Controlul în această cauză va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de îndrumare şi control. Controlul vine după ce poliţiştii din Prahova, aflaţi în căutarea unui bărbat dat în urmărire după ce a înşelat mai multe persoane prin ”metoda premii”, au descins la o adresă greşită din Bucureşti. Agenţii au încercat să forţeze uşa, dar proprietarii au deschis-o, iar oamenii legii şi-au dat seama că au greşit locul.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doreşte să asigure opinia publică de faptul că sistemul judiciar are proceduri legale riguroase de verificare a suspiciunilor de abateri disciplinare, inclusiv de tipul celor lansate în media. Astfel, controlul dispus are în vedere necesitatea asigurării şi menţinerii unui cadru general de respectare a integrităţii şi deontologiei la nivelul corpului procurorilor, în conformitate cu statutul profesional şi cu standardele europene în materie, care să genereze premisele pentru îndeplinirea rolului constituţional al Ministerului Public”, conchide Ministerul Public.