Vremea va fi caldă în noaptea dintre ani

Autori


Vremea va fi caldă în noaptea dintre ani, cu temperaturi de 3 – 4 grade Celsius în vestul ţării, zona Moldovei şi a Litoralului şi de zero grade în Bucureşti, iar în prima zi din 2018 valorile termice vor ajunge şi la 14 grade Celsius, a declarat, vineri, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Mihai Timu.

“În noaptea de Revelion va fi o vreme destul plăcută atât termic cât şi în privinţa precipitaţiilor. E adevărat că unele înnorări vor fi în partea de nord-vest şi în centrul ţării, dar numai izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe în Maramureş, iar în nordul Carpaţilor Orientali de lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, vântul va sufla slab până la moderat, poate pe crestele cele mai înalte să aibă unele intensificări. Regimul termic va fi mai ridicat decât cel în mod obişnuit pentru noaptea de Revelion, pentru că ne aşteptăm la minime care să pornească de la minus 5 şi minus 4 grade Celsius în estul Transilvaniei şi să se oprească la 3 – 4 grade Celsius în vestul ţării, dar izolat şi în Moldova sau în zona Litoralului”, a precizat Timu.

Şi în Bucureşti vremea va fi caldă în noaptea dintre ani cu “un cer destul de degajat” şi o minimă de minus două grade la periferie şi de zero grade Celsius în centrul oraşului.

Pentru luni, 1 ianuarie 2018, meteorologii anunţă o vreme însorită şi deosebit de caldă, la fel ca în prima zi de Crăciun, în multe zone din ţară, iar maximele termice vor atinge şi 14 grade Celsius. În Capitală, în prima zi din an, temperaturile vor ajunge şi la 12 – 13 grade Celsius.

“În ceea ce priveşte prima zi de Anul Nou pare să fie o vreme identică cu ceea ce s-a întâmplat în prima zi de Crăciun în sensul că va fi o vreme însorită în multe zone, iar vremea se va încălzi şi va deveni deosebit de calda în cea mai mare parte a ţării la amiaza urmând să înregistrăm maxime de în general între 6 şi 14 grade Celsius, cele mai ridicate valori în partea de sud şi de est a României. De asemenea, o zi însorită va fi şi în Capitală, în prima zi de an nou, cu o maximă ce va atinge 12 -13 grade Celsius”, a menţionat meteorologul de serviciu.


Potrivit sursei citate, din data de 2 ianuarie temperaturile se vor apropia de normalul perioadei, iar precipitaţiile, mai ales sub formă de ploaie, se vor înmulţi în unele zone din ţară. “Începând cu data de 2 şi 3 ianuarie temperaturile par să mai scadă un pic, iar precipitaţiile să se înmulţească începând din vestul teritoriului şi vorbim în principal de ploi”, spune Timu.

În ceea ce priveşte zona montană, ninsorile vor lipsi în ultima zi din an şi în prima din 2018, însă sunt în continuare condiţii bune pentru schiat deoarece există un strat de zăpadă depus în zilele anterioare.

“Pentru zona montană, din păcate, ninsorile lipsesc la acest sfârşit de an chiar şi în prima zi din noul an, poate doar în cea de-a doua să înceapă în zonele înalte. Norocul este că acolo avem un strat de zăpadă depus anterior şi la altitudini de peste 1.500 de metri sunt totuşi destule pârtii şi condiţii bune de schiat mai ales că se pot folosi şi tunurile de zăpadă, dar atenţie la riscul de avalanşă să nu se aventureze turiştii pe traseele nemarcate pentru că mai există în continuare risc de avalanşe”, a subliniat meteorologul de serviciu.



Comenteaza acum

Alte stiri

13 aprilie 2019

S-a deschis prima piață volantă din Craiova (GALERIE FOTO)

  30 de producători din Dolj, Olt, Gorj și Cluj s-au adunat azi în prima piață volantă din Craiova. Aceasta este amplasată pe Calea Unirii, între Minerva și Poștă, iar cei care trec prin zonă găsesc produse naturale, de la preparate ...

Sumarul ediției de vineri, 29 decembrie 2017

Actualitate

» Ambasada Germaniei susţine că nu a primit din partea MAE nicio traducere a legilor adoptate de Parlament
» Vremea va fi caldă în noaptea dintre ani
» Ionuţ Negoiţă, trimis în judecată pentru complicitate la bancrută frauduloasă, într-un dosar legat de insolvenţa clubului FC Dinamo
» Presa spaniolă: O româncă a murit la un spital din Spania după ce nu ar fi primit asistentă medicală timp de 12 ore
» Încă un copil a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 37
» Un nou minim istoric pentru leu în raport cu Euro
» Sondaj IRES: Trei sferturi dintre români cred că lucrurile merg în direcţia greşită
» PNL a sesizat la CCR legea privind organizarea referendumului
» Craiova: Urmărit internațional depistat de polițiști
» Restricţii de circulaţie în perioada 31 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018
» Peste 3.000 de intervenţii ale poliţiştilor, în ultimele 24 de ore
» Numărul utilizatorilor români de internet a crescut cu 4% în 2017
» SUA: Incendiu puternic într-un bloc din Bronx. 12 persoane au murit
» ANPC: Aproape jumătate dintre cei care comercializează ulei de măsline nu respectă legea
» Doi români, acuzaţi că au accesat camerele de supraveghere din capitala Washington
» Şase drumuri naţionale sunt închise circulaţiei

Publireportaj

» CJ Dolj va investi peste 500.000 de euro în Cula din Brabova

Local

» Primăria Craiova organizează concurs pentru postul inspector, clasa I, grad profesional principal – Serviciul Investiţii şi Achiziţii, Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Licitaţii
» O nouă promoţie de poliţişti la IPJ Mehedinţi
» Țigări de contrabandă în valoare de 12.700 de lei, confiscate
» Muzeul Regiunii Porţile de Fier îşi deschide filială la Orşova

Dolj

» Craiova: 104 poliţişti locali vor fi pe străzile oraşului în noaptea de Revelion
» Dolj: 4000 de articole pirotehnice şi arme deţinute ilegal, depistate de poliţişti în urma unor percheziţii
» Omul de afaceri Nelu Iordache şi câţiva sefi din CNADNR Craiova, achitaţi în dosarul Transalpina
» Dolj: Peste 300 de poliţişti, la datorie în minivacanţa de Revelion
» Craiova: Prinşi băuţi la volan
» Craiova: Neacordarea de prioritate sub lupa poliţiştilor
» Restricţii de circulaţie în centrul Craiovei
» Plimbați cu gunoiul de la o platformă la alta
» 32 de cupluri de craioveni au sărbătorit nunta de aur
» Gorjean mort după un accident în hipermarketul Selgros din Craiova

Gorj

» Gorj: Strat nou de zăpadă la Rânca
» Gorj: Un şofer a intrat cu maşina în doi cai
» Numărul turiştilor sosiţi în judeţul Gorj a crescut cu 31%
» Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi la Rânca, de Anul Nou
» 15 căsătorii la Poarta Sărutului şi artificii de Anul Nou

Olt

» Candidatul la şefia Poliţiei Slatina nu a luat notă de trecere

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un tânăr de 26 de ani, reţinut pentru tâlhărie
» Mehedinţi: Măsuri sporite pentru un Revelion în siguranţă

Vâlcea

» Vâlcea: Articole pirotehnice confiscate la Băbeni
» Vâlcea: Percheziţie domiciliară la o persoană bănuită de nerespectarea regimului materialelor explozive

Sport

» Fotbal / Florin Spînu și Silviu Lung s-au pus de acord în privința achizițiilor. CSO Filiași va susține cinci amicale
» Fotbal / Serie A – etapa a 19-a, ultima din 2017
» Fotbal / Antonini Culina, dorit de Mangia la Craiova
» Handbal (f): Două victorii pentru SCM Craiova în prima zi a turneului de la Zalău

Bani & Afaceri

» Importurile au crescut galopant în Dolj, în 2017
» 2017 – un an dominat de scumpiri la combustibili, alimente şi credite

Sanatate

» Vești bune! Vaccinul pentru copiii de 14 ani a ajuns în Dolj

Educatie

» Fosta directoare a Şcolii nr. 21 din Craiova, victorie în instanţă
» Școlile și grădinițele se pot moderniza pe bani europeni

Top