Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO (Foto: nato.int)

Biroul de legătură NATO la Chişinău va fi inaugurat oficial la începutul lunii decembrie, a anunţat Jens Stoltenberg, secretarul general al organizaţiei de securitate, informează Mediafax.ro. Anunţul a fost făcut în cadrul unei întrevederi avute la Bruxelles cu premierul moldovean Pavel Filip. Potrivit celor doi oficiali, deschiderea Biroului va spori colaborarea bilaterală în domenii precum combaterea ameninţărilor cibernetice, sporirea rezistenţei şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă. Totodată, Biroul de legătură NATO va informa cetăţenii despre beneficiile cooperării Republicii Moldova cu organizaţia nord-atlantică.

La începutul anului, preşedintele Igor Dodon insista că deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chişinău nu ar fi de folos majorităţii moldovenilor şi ar crea impedimente în procesul de negocieri privind problema transnistreană.

Biroul de legătură al NATO la Chişinău este deja functional, şefa oficiului fiind prezentă de câteva luni în Republica Moldova. Era programat ca deschiderea oficială să fie făcută mai devreme, dar evenimentul a fost amânat din cauza unor probleme tehnice şi de infrastructură.

Oana OLARU
Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.