Acasă Actualitate BNS organizează un protest în Capitală pe 12 decembrie

BNS organizează un protest în Capitală pe 12 decembrie

-

Blocul Naţional Sindical (BNS) a decis organizarea unui protest în Capitală pe 12 decembrie, a anunţat, marţi, Dumitru Costin, liderul BNS, citat de Mediafax.

„Nu trebuie să lăsăm acest subiect să fie tranşat în spatele uşilor închise pentru că discutăm despre soarta tuturor cetăţenilor acestor ţări, nu a unui lider politic sau altul. Şi, în egală măsură, să adăugăm, alături de partenerii din societatea civilă, pe lista de teme încă două teme fierbinţi care vizează activitatea noastră: faimoasa mutare a contribuţiilor, modificările de cod fiscal şi, nu în ultimul rând, modificarea legii 62, care înseamă eliminarea îngrădirilor care sunt astăzi în legislaţia naţională asupra drepturilor şi libertăţilor oricărui lucrător din România”, a declarat, marţi, Dumitru Costin.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical a precizat că vor fi afectaţi de aceste măsuri atât angajaţii din sectorul bugetar, lucrători din companiile cu capital de stat, cât şi angajaţii din sectorul privat.

„Cei mai mulţi care vor avea de plătit sunt cei din firme mici şi foarte mici”, a completat Dumitru Costin.

Preşedintele BNS a mai precizat că sindicaliştii se vor alătura protestelor societăţii civile faţă de legile justiţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS