17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO persoană a cheltuit, în medie, 227,16 lei, anul trecut, pentru articole și produse de îngrijire personală

O persoană a cheltuit, în medie, 227,16 lei, anul trecut, pentru articole și produse de îngrijire personală

O persoană a cheltuit, în medie, 227,16 lei, anul trecut, pentru articole și produse pentru îngrijire personală, reiese dintr-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS), informează Agerpres.
Astfel, anul trecut, o persoană a dat 1,58 lei, pe lună, în medie, pentru săpun de toaletă, 9,37 lei pentru articole de parfumerie și cosmetică și 7,98 lei pentru alte articole pentru îngrijire personală.

În ceea ce privește cheltuielile pentru îmbrăcăminte, o persoană a folosit, în medie, 283,68 lei, anul trecut. Din punct de vedere al cheltuielilor lunare, 16,79 lei au mers pe confecții, 4,04 lei pe tricotaje și 2,11 lei pe ciorapi. În gospodăriile cu un copil s-au folosit, în medie, 29,32 lei lunar pe persoană pentru îmbrăcăminte, iar în cele cu 4 copii sau mai mulți — 13,8 lei.

De asemenea, pentru încălțăminte, un român a cheltuit, în medie, 245.52 lei.

Doar 30,2% dintre gospodăriile din România și-au permis anul trecut să își cumpere haine noi, iar 18,1% o săptămână de concediu, în afara casei, cu venitul total net lunar realizat, se arată în publicație.

Potrivit documentului, un procent de 6,4% și-au permis înlocuirea mobilei uzate și/sau demodate, 13,3% și-au luat produse electrocasnice, iar 11,7% au mers la spectacole de teatru sau cinema.

Pe de altă parte, numai 16,1% dintre gospodăriile din România și-au putut permite cărți, ziare, reviste cu venitul total net lunar realizat.

Datele INS, arată că o treime dintre gospodăriile din România nu și-au plătit la timp întreținerea locuinței, anul trecut, iar 14,5%, energia electrică, se arată în document.De asemenea, 6,4% nu și-au putut plăti la timp abonamentul radio-TV, iar 6,2% — telefonul.

Pentru a putea face față cheltuielilor curente, 10,6% din gospodării au apelat la muncă suplimentară, 11,2% la ajutoare financiare, fără obligația de restituire, de la rude, prieteni, 6,5% la împrumuturi de la rude, prieteni, alte persoane, 7,3% la economii.

Un procent de 69,6% dintre gospodării pot face față cheltuielilor cu venitul total net lunar realizat.

Impozitele asupra veniturilor, contribuțiile la bugetele de asigurări sociale, cotizațiile și alte impozite și taxe au deținut, în 2016, o pondere de 20,3% din cheltuielile totale ale unei gospodării, ridicându-se, în medie, la suma de 513 lei/lună, conform INS.

Din această sumă, impozitul pe salariu a reprezentat 39,7%, față de 39,5%, în 2015, iar contribuțiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de șomaj și pentru asigurările de sănătate) 58,4%, comparativ cu 56,3%, în 2015.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS