12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNegocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană privind Brexit-ul au fost lansate oficial la Bruxelles

Negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană privind Brexit-ul au fost lansate oficial la Bruxelles

Negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit-ul, Michel Barnier, a lansat luni discuțiile cu Marea Britanie în legătură cu ieșirea din blocul comunitar, în prezența ministrului britanic însărcinat cu acest dosar, David Davis, venit la Bruxelles, potrivit AFP.

„Astăzi lansăm negocierile pentru retragerea ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a declarat, pe un ton solemn, Michel Barnier, după ce a dat mâna cu omologul său britanic.

Scopul acestei prime întâlniri este „identificarea priorităților și programului de întâlniri”, a adăugat el.

Negociatorii celor două părți au convenit să rămână la data stabilită de 19 iunie pentru începerea discuțiilor, chiar dacă premierul britanic Theresa May pornește de pe o poziție slăbită după rezultatul neconvingător în alegerile anticipate recente, pe care le-a convocat în speranța că își va consolida mandatul pentru aceste negocieri cu UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS