Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Autori


Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu și recomandă Consiliului să adopte o recomandare prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative, se arată într-un comunicat al CE, redat de Agerpres.

Executivul comunitar precizează că este prima oară când se aplică această procedură a cadrului de guvernanță economică al UE. Prin aceasta li se oferă autorităților posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.

În 12 iulie 2016, Consiliul UE a recomanda României să limiteze abaterea de la obiectivul bugetar pe termen mediu în 2016 și să realizeze o ajustare bugetară anuală de 0,5% din PIB în 2017, cu excepția cazului în care obiectivul bugetar pe termen mediu este respectat printr-un efort mai redus. Pe baza datelor din toamna anului 2016, s-a descoperit că România a înregistrat o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu.

“Luni, Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu. Consiliul UE a adoptat ulterior o recomandare în care confirmă nevoia ca România să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că avansul nominal al cheltuielilor guvernamentale nu va depăși 3,3% în 2017, ceea ce corespunde unei ajustări structurale de 0,5% din PIB. Pe baza estimărilor de primăvară publicate recent de CE, există riscul unei devieri semnificative de la ajustarea recomandată în 2017”, arată documentul citat.

În 2018, ținând cont de situația sa fiscală, România ar urma să facă ajustări suplimentare pentru a atinge obiectivul său bugetar pe termen mediu, de realizare a unui deficit structural de 1% din PIB. Conform Pactului de Creștere și Stabilitate, ajustarea se va translata în cerința unei rate nominale de creștere a cheltuielilor guvernamentale primare care să nu depășească 4,3%, care ar corespunde unei ajustări structurale de 0,5% din PIB.

“În absența modificării politicilor, există riscul unei abateri semnificative de la acea cerință în 2018. În plus, estimările de primăvară publicate recent de CE previzionează un deficit guvernamental general de 3,5% din PIB și 3,7% din PIB pentru 2017 și 2018, peste plafonul de 3% din PIB acceptat în Uniunea Europeană. Per ansamblu, opinia Consiliului este că vor fi necesare noi măsuri semnificative începând din 2017 pentru a îndeplini prevederile Pactului de Creștere și Stabilitate, pe fondul deteriorării semnificative a perspectivei fiscale”, subliniază CE.


În concluzie, Comisia Europeană sfătuiește România să ia măsuri în 2017 pentru a garanta respectarea recomandărilor Consiliului în scopul corectării abaterii semnificative de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu.

Pentru 2018, Comisia Europeană revine cu recomandări privind ajustarea politicii fiscale în linie cu cerințele incluse în Pactul de Creștere și Stabilitate, care se translatează într-un efort fiscal substanțial pentru anul viitor. De asemenea, instituția sfătuiește România să asigure aplicarea cadrului bugetar și să consolideze și mai mult conformarea fiscală și colectarea impozitelor, să lupte împotriva muncii la negru, prin controale sistematice și integrate.

De asemenea, Comisia Europeană sfătuiește România să întărească politicile activate și serviciile publice integrate, concentrându-se pe cei excluși de pe piața forței de muncă, să adopte legea privind egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, să stabilească un mecanism transparent pentru stabilirea salariului minim, în consultare cu partenerii sociali, să îmbunătățească accesul la educația de calitate, în special în rândul romilor și a copiilor din zonele rurale, să combată plățile informale din sistemul sanitar și să crească disponibilitatea serviciilor de îngrijire medicală ambulatorie.

Potrivit unei estimări preliminare publicate în aprilie de Eurostat, un număr de patru state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au avut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul conturilor europene— n.r.) egal sau mai mare de 3% din PIB.

Spania a înregistrat un sold negativ de 4,5% din PIB, Franța un deficit de 3,4% din PIB iar România și Marea Britanie un deficit de 3% din PIB.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 mai 2017

Actualitate

» Fost ofiţer din DNA, condamnat la opt ani de închisoare după ce ar fi divulgat secrete din dosare
» Sondaj: 75% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
» Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a dat aviz favorabil proiectului de lege prin care membrii de partid cu funcţii de conducere nu pot fi manageri de spitale
» Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu
» Începe programul “Litoralul pentru toţi”
» Sistemul informatic al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, blocat după atacurile cibernetice
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Nicușor Dan: Legea grațierii ar putea trece tacit de Senat
» Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu
» DNA: 67 de inculpați, condamnați definitiv în aprilie în dosare de corupție
» ANM: Temperaturi peste normele climatologice și deficit de precipitații, în intervalul iunie – august
» Sistemul informatic al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, blocat după atacurile cibernetice: “Nu funcţionează niciun program, nu putem nici măcar coresponda prin mail”
» Prgonoza meteo pentru marţi

Publireportaj

» Anişoara Stănculescu: „Vreau să dau înapoi Craiovei ceea ce mi-a dat ea mie: şcoală bună, respect pentru oameni şi mândria de a fi craioveancă“
» Adrian Prisnel: Voi publica o listă neagră a firmelor care au fraudat Primăria Craiova
» ALDE Dolj: Anişoara Stănculescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Craiovei
» Dealer-ul Ford Plusauto a pregătit oferte extraordinare pentru programul Rabla 2017

Dolj

» Craiova, invadată de căpuşe
» Dosarul crimelor din Palilula, clasat după decesul autorului
» Povestea „rețelei“ lui Vlad Voiculescu care a salvat mii de vieți
» Procese prelungite pe Legea dării în plată
» Craiovenii, cu aluniţele la control
» Tramvai aparținând RAT Craiova, deraiat în apropiere de Ișalnița
» Atenție, părinţi! – Copiii care nu au toate vaccinurile nu vor fi primiţi la grădiniţă?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Clădirile părăginite ale Craiovei, căutate pentru supraimpozitare
» Craiova: Furnizarea gazelor se întrerupe temporar, marţi, pe mai multe străzi
» Povestea „Reţelei“ lui Vlad Voiculescu, adusă la Craiova
» Start la înscrierile pentru bacalaureat
» Tramvai aparținând RAT Craiova, deraiat în apropiere de Ișalnița
» Craiova: Se închide temporar circulaţia prin Pasajul Universităţii
» Dolj: Amendaţi cu 5000 de lei pentru că au comercializat material lemnos în afara locurilor autorizate
» Dolj: Mai multe obiecte au ars într-un incendiu izbucnit în interiorul unui bloc din Filiaşi
» Dolj: Un tânăr din Coşoveni, găsit mort într-o fântână

Gorj

» Tatăl copilului agresat de mamă este de acord să se ocupe de minor
» Cinci ani de la înfiinţarea CEO, marcaţi pe 16 iunie
» Transalpina se deschide pe 1 iunie
» Gorj: Raportul cu pagubele produse de inundaţii
» Gorj: Un bărbat, de 37 de ani, a murit călcat de tren

Olt

» Olt: Casa Judeţeană de Pensii a afişat lista biletelor de tratament disponibile
» Olt: Un copil de trei ani, rănit într-un accident rutier pe DN4

Vâlcea

» Alunecarea de teren la Alunu (Vâlcea): Patru familii evacuate; se construiește un pinten de blocaj
» Vâlcea: Trei persoane sunt cercetate pentru furt de cărbune din Cariera Minieră Alunu

Sport

» Misiune îndeplinită pentru trupa lui Daniel Mogoșanu
» Luptătoarea Ana Maria Cristescu, pe podiumul european
» Vine Mangia! Aduce magia? UPDATE: Clubul a confirmat numirea italianului
» Tenis / Tecău și Rojer, în sferturile probei de dublu la Geneva
» Tenis (m): Craioveanul Alexandru Mihai Coman a primit trofeul „Tinere Talente”, în prezența lui Ilie Năstase și a Irinei Begu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top