10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcţionarii Complexului Energetic Oltenia au aprobat disponibilizarea a 1.000 de salariaţi în 2017

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia au aprobat disponibilizarea a 1.000 de salariaţi în 2017

Adunarea Generală a Acţionarilor Complexului Energetic Oltenia a aprobat, marţi, noul plan de disponibilizări de la nivelul companiei, care prevede o mie de concedieri în 2017, transmite ziarul Pandurul. Planul iniţial prevedea disponibilizarea a 2.000 de persoane, informează HotNews.ro.

În timp ce Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar, a solicitat concedierea a 2.000 de angajaţi, conform planului iniţial de disponibilizări, Ministerul Energiei, acţionarul majoritar, a agreat propunerea Directoratului companiei care vizează doar un număr de 1.000 de salariaţi, din cei peste 14.000 câţi sunt acum. Şedinţa AGA ar fi trebuit să se desfăşoare luni, însă a fost amânată pentru marţi.

Anul trecut, în iulie, actionarii CE Oltenia au aprobat un plan de disponibilizare a 4.000 de oameni, din care 2.000 în 2016 şi 2.000 în 2017. Planul nu a fost respectat.

Complexul Energetic Oltenia a terminat anul 2016 cu pierderi de 126 milioane de lei, in scadere fata de 2015 cand s-a atins un rezultat negativ de peste 900 de milioane de lei si fata de 2015, cand acestea au fost de 700 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS