Acasă Actualitate Oprea demisionează începând cu 1 octombire. Cererea a fost înregistrată la Senat

Oprea demisionează începând cu 1 octombire. Cererea a fost înregistrată la Senat

-

Gabriel Oprea a demisionat din funcţia de senator, a anunţat fostul ministru de Interne pe pagina de Facebook. Potrivit Mediafax, demisia lui Gabriel Oprea din Senat a ajuns la biroul preşedintelui acestei Camere, Călin Popescu Tăriceanu, urmând ca Biroul Permanent să stabilească marţi când va fi prezentată plenului.

Potrivit regulamentului, plenul Senatului trebuie să ia act de demisia senatorului şi să constate vacantarea postului.

În textul postat pe pagina sa, fostul ministru invocă ”reţele” care au scopul de a susţine ”orice iniţiativă care slăbeşte identitatea naţională”, dovadă, în opinia sa, protestele din ultimii ani.

Preşedintele Klaus Iohannis a calificat demisia lui Gabriel Oprea din Senat drept ”o decizie foarte corectă, un pas bun pe care l-a făcut”, adăugând că va vedea pe parcurs dacă Parchetul va reveni cu o altă solicitare de încuviinţare a urmăririi penale a fostului ministru de interne.

La începutul săptămânii trecute, Senatul a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, cu 73 de voturi „împotriva” solicitării DNA, doar 45 voturi „pentru” şi 6 voturi anulate, Oprea rugându-şi colegii să îl scape.

ȘTIRI VIDEO GdS

Handbal (m) / Meci de trei puncte cu Arad

Handbaliştii de la Universitatea Craiova vor primi, în acest weekend, vizita formaţiei HC Beldiman Arad. Partida este programată duminică, de la...