15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANI cere vacantarea a trei mandate de deputat pentru incompatibilitate

ANI cere vacantarea a trei mandate de deputat pentru incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a transmis luni Biroului permanent al Camerei Deputaților o scrisoare în care solicită să se ia act de vacantarea a trei posturi de deputat, în urma stării de incompatibilitate și declanșarea procedurii disciplinare pentru alți doi parlamentari pentru conflict de interese, informează Agerpres.

ANI arată în scrisoarea adresată Camerei că pentru deputații Victor Roman, Ion Moldovan și Florin Ionaș Urcan au fost înaintate rapoarte în care „au fost reținute aspecte de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților”, rapoarte ce au rămas definitive prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Având în vedere prevederile legale incidente vă rugăm să luați act de situația de încetare a mandatelor și să supuneți votului plenului Camerei adoptarea hotărârilor prin care se vacantează locurile de deputat, ca urmare a faptului că rapoartele de evaluare au rămas definitive prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se arată în document.

ANI mai informează că deputații Florin Pâslaru și Ion Călin au rapoarte de evaluare din care reiese că aceștia au încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Pentru aceștia solicită declanșarea procedurii disciplinare, în conformitate cu Statutul parlamentarului care prevede că în aceste cazuri se aplică sancțiuni de diminuare a indemnizației cu 10%, pe o perioadă de maximum trei luni.

Potrivit secretarului Camerei Marcel Ciolacu, această adresă a fost trimisă Comisiei juridice pentru analiză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS