10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExplozie în centrul Budapestei. Doi polițiști au fost răniți

Explozie în centrul Budapestei. Doi polițiști au fost răniți

O explozie puternică a avut loc, azi-noapte, în centrul Budapestei. Deflagrația s-a produs la parterul unei clădiri de pe un bulevard central, unde exista un spaţiu comercial gol. În urma incidentului, doi polițiști, care erau în trecere prin zonă, au fost răniţi şi duşi la spital, informează b1.ro.

„Am văzut doi oameni în uniformă, întinşi pe jos. Unul dintre ei a cerut ajutor prin staţie, iar poliţia a venit în două minute. Cealaltă persoană era o tânără în uniformă, care nu mişca şi sângera la nivelul capului”, le-a povestit un martor ziariştilor maghiari, conform Digi24.

Zona unde a avut loc explozia este una foarte populară printre turişti şi localnici, cu multe terase, dar şi cu lume care se plimbă pe străzi, până târziu în noapte. Forţele de ordine au închis totul în jur şi au evacuat trecătorii.

 

Suflul exploziei s-a simţit la cel puţin 100 de metri depărtare. De asemenea, a fost avariată o maşină care era parcată în apropiere.

Ipoteza unui atentat ar fi susținută de faptul că ușa imobilului unde a avut loc explozia este deformată spre interior, ceea ce sugerează o deflagrație care ar fi avut loc afară.  Într-o explozie din interior, cauzată de o eventuală acumulare de gaze, ușa ar fi fost deformată, în mod normal, înspre exterior.

Situaţia este tensionată în Ungaria şi din cauza referendumului care va avea loc duminica viitoare. Maghiarii sunt chemaţi la urne să spună dacă sunt sau nu de acord cu planul european de relocare a imigranţilor în ţările membre ale Uniunii Europene. Guvernul de la Budapesta se opune ideii venite de la Bruxelles.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS