Acasă Actualitate Italia: Un monument va fi construit în memoria românilor morţi în cutremurul...

Italia: Un monument va fi construit în memoria românilor morţi în cutremurul de la Amatrice

-

Eugen Terteleac, preşedintele Asociației Românilor din Italia (ARI) s-a întâlnit cu primarul din Amatrice, Sergio Pirozzi precum şi cu reprezentanţi ai protecţiei civile şi a Crucii Roşii italiene și au căzut de acord să fie construit un monument comemorativ pentru românii victime ale cutremurului din 24 august, conform b1.ro.

„Am discutat cu primarul orașului Amatrice, Sergio Pirozzi, despre situaţia generală de la Amatrice. Domnia sa a apreciat încă odată reacţia şi exemplul de datorie civică avută de supravieţuitorii români prezenţi la Amatrice în noaptea cutremurului, persoane care au salvat vieţi omeneşti”, a declarat Eugen Terteleac.

„Totodată am căzut de un comun acord cu primarul Sergio Pirozzi pentru iniţierea unor demersuri în vederea înfiinţării unui centru cultural românesc la Amatrice şi construirea unui monument comemorativ pentru românii victime ale cutremurului din 24 august”, a mai spus preşedintele ARI.

ȘTIRI VIDEO GdS