13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia a absorbit 57 de milioane de euro din fondurile pentru 2014-2020

România a absorbit 57 de milioane de euro din fondurile pentru 2014-2020

România a absorbit 57 de milioane de euro din fondurile pentru perioada de programare 2014-2020, acești bani fiind atrași prin Programul de Dezvoltare Rurală, conform datelor furnizate la solicitarea Agerpres de reprezentanți ai Comisiei Europene de la Bruxelles.
„Suma este de 57 de milioane de euro, dar numai pentru Programul de Dezvoltare Rurală. Deci, nu este politică de coeziune, este alt fond, este un fond specific pentru care procesul de desemnare (acreditare – n.r.) nu a trebuit să fie făcut pentru că se folosesc aceleași agenții ca în perioada precedentă. (…) Pe partea de politică de coeziune și așa mai departe, momentan nu sunt acreditate autoritățile de management și de aceea nu are cum să existe absorbție. Oricum, România nu este singura țară care se află în această situație“, au precizat reprezentanții CE.
Potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene, pentru cadrul financiar 2014 – 2020, România are alocare de aproximativ 33 de miliarde de euro, detaliată pe Programe Operaționale astfel: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – 11,2 miliarde de euro, Fondul de coeziune (FC) – 8,1 miliarde de euro, Fondul Social European (FSE) – 4,7 miliarde de euro, Politica Agricolă Comună (PAC) – 8,127 miliarde de euro – pilonul II, la care se adaugă 12,529 miliarde de euro aferente pilonului I (plăți directe), Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime – 0,17 miliarde de euro, Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – 0,41 miliarde de euro.
Pe fosta programare financiară 2007-2013, la finalul lunii iunie rata de absorbție curentă a fondurilor europene a fost de 76,69%.
Valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde de euro, în 30 iunie. În ceea ce privește rata absorbției efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta era de 68,47% (13 miliarde de euro).
Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, rata de absorbție curentă era de 90,02%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică – 97,71%, pe Programul Operațional Sectorial Mediu a crescut la 77,45%, pe Programul Operațional Regional – 83,91%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – 65,14%, pe Programul Operațional Sectorial Transport – 68,8%, iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative – 98,66%.
Pentru aceste programe, România a avut alocată o sumă de 19,05 miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS