8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCriminalul din Orlando era în evidența FBI și jurase credință Statului Islamic

Criminalul din Orlando era în evidența FBI și jurase credință Statului Islamic

Omar Mateen, un tânăr de 29 de ani de origine afgană este prezentat de autoritățile americane drept autorul masacrului din clubul Pulse din Orlando. Potrivit autorităţilor, acesta este cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite – cel puțin 50 de persoane au fost ucise și alte peste 50 rănite la Orlando.
Primarul orașului din Florida a decretat stare de urgență iar atacul a fost catalogat ca fiind unul terorist.
Fosta sa soție l-ar fi identificat într-o fotografie publicată pe o rețea de socializare. Era extrem de violent și instabil, a spus femeia în fața anchetatorilor. Localul era frecventat de membri ai comunităţii gay, care se aflau în sărbătoare. De altfel, tatăl lui Omar Maaten a spus că acesta îi detesta pe homosexuali şi că gestul său criminal n-ar fi motivat religios.

Omar Mateen s-ar fi aflat anterior pe radarele serviciilor secrete. Chiar FBI a lansat în trecut două investigații cu privire la posibilitatea ca acesta să fie un simpatizant al exstremiștilor islamiști, însă dosarele au fost clasate, relatează CNN.

Tatăl său  este un afgan cu opinii politice puternice, un susținător al talibanilor afgani care a încercat să candideze la președinția Afganistanului, după cum relatează The Washington Post.

Familia suspectului a comunicat autorităților că acesta și-a exprimat de nenumărate ori ura pentru homosexuali. S-a stabilit că în utlimele două săptămâni acesta ar fi cumpărat un pistol, o pușcă semiautomată și un număr necunoscut de cartușe.
Deși nu s-a stabilit nimic oficial, Organizația teroristă Statul Islamic susține că se află în spatele masacrului din Florida, după cum relatează Reuters.
FBI consideră atacul drept unul terorist. Se pare, totuşi, că individul a acţionat fără complici.

Preşedintele Barack Obama a condamnat ceea ce a numit „un act de teroare şi de ură”.

Autorităţile i-au permis unui imam local să intervină într-o conferinţă de presă, pentru a face apel la calm şi a cere populaţiei şi presei să nu tragă concluzii pripite privind motivele atacatorului.
Spitalele din Orlando au făcut apel la donarea de sânge.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS