11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimele rețineri în cazul medicilor care au transformat pacienți în cobai pentru bani

Primele rețineri în cazul medicilor care au transformat pacienți în cobai pentru bani

O doctoriţă de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad a fost reţinută azi noapte, iar astăzi află dacă va fi arestată preventiv. În total, 50 de medici, din toată ţara, sunt acuzaţi că, pentru bani, au testat medicamente care nu aveau autorizaţie. Pentru un astfel de studiu, doctorul coordonator încasa chiar şi 150 de mii de euro, scrie digi24.
Pacienţi cu boli psihice ar fi fost folosiţi, fără să ştie, chiar de cei care aveau obligaţia să îi trateze. 250 de bolnavi din spitale şi centre medicale din aproape jumătate de ţară ar fi devenit victimele psihiatrilor. Procurorii au intrat pe fir şi au scotocit spitalele Alexandru Obregia, Militar şi Titan, dar şi Agenţia Naţională a Medicamentului în căutarea documentelor.
Cele mai grave acuzaţii planează asupra unui medic care lucrează la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad. Femeia, care e şi profesor universitar, s-ar fi folosit de rezidenţi ca să falsifice semnăturile unor pacienţi. Ar fi obţinut astfel nenumărate documente false, care arătau că bolnavii sunt de acord să participe la testare.
Potrivit Parchetului General, „rezultatele testelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienți anterior începerii studiului și depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secției de Psihiatrie.”
Acasă la medicul din Arad, anchetatorii au descoperit un mic muzeu de artă. Procurorii spun că au descoperit mai multe metode prin care medicii ar fi transformat pacienţii în cobai.
Cea mai gravă dintre ele: bolnavi psihic cărora le erau falsificate diagnosticul, fişa medicală şi semnătura, pentru a le putea administra produsul testat. Directorii spitalelor susţin că nu ştiau ce fac angajaţii lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS