7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSRI a trimis circa 100 de informări în ultimii 5 ani, inclusiv legate de infecțiile nosocomiale intraspitalicești

SRI a trimis circa 100 de informări în ultimii 5 ani, inclusiv legate de infecțiile nosocomiale intraspitalicești

SRI a trimis beneficiarilor legali numai în ultimii 5 ani aproximativ  100 de informări privind fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești. Informația este furnizată de SRI redacției Europa FM în urma unei solicitări făcute săptămâna trecută.
Într-un comunicat trimis Europa FM, SRI precizează că a valorificat și transmis informări, potrivit legii, despre vulnerabilităţile și disfuncționalitățile sistemului public de sănătate.

„În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la problema infecțiilor nosocomiale și la calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanţi utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară”, susține Serviciul Român de Informații.

Instituția nu a răspuns la întrebările noastre privind activitatea Hexi Pharma și nici nu pomenește numele vreunei companii care funcționează în România.

Printre beneficiarii informărilor SRI s-au aflat președinții de Consilii Județene, prefecții, miniștrii, primul-ministru, președintele României.

Ultimii 6 miniștri ai Sănătății au fost informați de SRI cu privire la licitațiile trucate din spitale –  dezvăluie și Gazeta Sporturilor, însă contactați, aceștia fie au spus că nu-și amintesc, fie nu au comentat.

Jurnaliștii GSP au reușit să ia legătura cu unul dintre informatorii Serviciului Român de Informații, care le-a explicat timp de 8 ani ofițerilor cum se face diluarea dezinfectanţilor folosiți în spitale.

Potrivit explicațiilor oferite de un alt medic de la spitalul ”Sf Pantelimon”, din pricina dezinfectanţilor slabi, bacteriile se pot înmulți și pot căpăta imunitate – pe care o vor transmite generațiilor următoare de bacterii.

Practic, noi am vaccinat bacteriile, afirmă medicul, citat în ancheta Gazetei Sporturilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS