10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia a pierdut fonduri europene de 3 miliarde de euro în perioada 2007-2015

România a pierdut fonduri europene de 3 miliarde de euro în perioada 2007-2015

România nu a reușit să absoarbă aproape trei miliarde de euro din exercițiul financiar precedent, din cauza unor proiecte nefinalizate la termen, din care două miliarde de euro pe partea de transport, iar un miliard de euro pe mediu, a declarat, ieri, Emanoil Radu Dascălu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE), responsabil pentru programul Infrastructură Mare, în cadrul conferinței „Mecanisme pentru o piață în dezvoltare“, organizată de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).
„În ceea ce privește infrastructura mare, ea a fost împărțită pe două autorități de management: una, cea de la Mediu cu POS Mediu, și alta la POS Transport. Pe partea de transport pot să vă recunosc faptul că, în prezent, ne apropiem de sumele finale. Sunt circa două miliarde de euro neabsorbiți. Pe partea de mediu avem circa un miliard de euro. Vorbim despre trei miliarde de euro care au stat la dispoziția României în perioada 2007 – 2015, deci într-o perioadă de criză a României în care noi nu am absorbit acești bani. Partea curioasă este alta, faptul că se spune că nu au fost proiecte.La o analiză făcută pe proiectele care nu au fost finalizate la termen ajungem la o sumă aproape identică, de trei miliarde de euro, mai exact 2,8 miliarde de euro, dintre care pe infrastructură mare de circa 1,8 miliarde de euro, alocare UE pe Transport, și un miliard de euro pe Mediu, care reprezintă proiecte fazate, adică nefinalizate în perioada anterioară. Tragedia face ca aceste sume pe care nu am putut să le absorbim în ciclul precedent vor mânca din noul buget al Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Asta înseamnă că din sumele alocate pentru acest nou program, circa 30% sunt deja contractate și în derulare, adică sunt acelea care nu s-au finalizat“, a explicat Dascălu.

16,6 miliarde de euro stau la dispoziția României până în anul 2020

Oficialul MFE a men­ționat, totodată, că pe segmentul Infrastructură Mare România are la dispoziție 11,9 miliarde de euro, dintre care 9,4 miliarde de euro înseamnă alocarea de la Uniunea Europeană.
„Ne dorim foarte multă transparență în perioada scurtă care ne-a rămas la guvernare. Vrem să rezolvăm cât mai multe probleme dintre cele existente. Sunt probleme multe, acumulate în mulți ani, fără să facem nici un reproș unei anumite guvernări. Prima acțiune pe care am avut-o vizavi de deschidere a fost aceea de a invita antreprenorii generali din piață, pentru că ne interesa foarte mult părerea lor.
Sunt multe proiecte mari în țară care s-au împotmolit și asta a dus la lipsa absorbției de fonduri europene. Pe partea de infrastructură mare, care cuprinde infrastructura de transport (rutier, feroviar, naval, aerian), pe partea de mediu (apă, canal, stații de epurare) și pe ceea ce înseamnă energie, este un buget foarte mare alocat pentru perioada 2014 – 2020, respectiv 11,9 miliarde de euro, din care alocarea strict a Uniunii Europene este de 9,4 miliarde de euro. Semnificativ este și aportul venit prin Programul Operațional Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, unde avem circa 8,25 miliarde de euro la dispoziție, din care partea de fonduri UE este de 6,6 miliarde de euro. Deci, dacă vorbim strict de fonduri europene, 6,6 miliarde plus cei 9,4 miliarde duc la suma de 16,6 miliarde de euro care stau la dispoziția României pentru perioada următoare, până în anul 2020. Și mult timp nu a mai rămas…“, a subliniat Emanoil Radu Dascălu.
Potrivit secretarului de stat, „în perioada aceasta încercăm să analizăm ce s-a întâmplat și să tragem câteva concluzii cât mai rapid pentru a lucra la îmbunătățirea situației“.
„Dacă nu vom avea pe partea autorităților contractante persoane care să fie competente și prin competență să-și asume și responsabilități pentru decizii, nu vom ajunge nicăieri“, a adăugat Dascălu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS