7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCriză de vaccin hexavalent. Peste 30 de mii de copii sunt neimunizaţi

Criză de vaccin hexavalent. Peste 30 de mii de copii sunt neimunizaţi

 Zeci de mii de copii rămân descoperiţi, cel puţin până în mai. Între timp, ministerul Sănătăţii are aproape finalizat proiectul de lege care introduce obligativitatea vaccinării. Autorităţile susţin că, prin lege, vor asigura neîntrerupt toate vaccinurile necesare, potrivit tvr.ro.

Cei mai mulţi părinţi vor să-şi vaccineze copiii prin programul de gratuităţi al minisiterului Sănătăţii, dar adesea nu au cu ce. O spun chiar medicii de familie care se ocupă de imunizări. Vaccinul hexavalent, care ar trebui să asigure protecţia împotriva mai multor boli grave, precum hepatita B, poliomielita sau tusea convulsivă, lipseşte iarăşi de pe piaţă.

Vaccinul hexavalent, care în mod normal se administrează la vârstele de două, patru şi 11 luni, a fost disponibil numai pentru o scurtă perioadă, după luni întregi de criză. Peste 30 de mii de bebeluşi au rămas neimunizaţi, după ce producătorul nu a mai onorat comenzile.

Medicii de familie ar putea primi dozele necesare de-abia în luna mai.

Doar 60 la sută dintre copii au fost imunizaţi cu vaccinul hexavalent. An de an scade numărul copiilor care primesc vaccin şi pentru alte boli.

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect care prevede obligativitatea imunizării pentru opt boli: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomoielita, hepatita B, rubeola, oreionul şi rujeola.

Nu s-a stabilit încă şi ce sancţiuni vor fi aplicate celor care vor refuza imunizarea copiilor.

Autorităţile fac apel la părinţi să-i ducă pe copii la medicul de familie pentru imunizare, după ce a apărut un focar de rujeolă la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS