16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrâncuși, numele unei revoluții în arta modernă

Brâncuși, numele unei revoluții în arta modernă

Figură emblematică a artei începutului de secol XX, Constantin Brâncuși este considerat de unii critici cel mai mare sculptor modern. Chiar dacă această părere nu este unanimă, sculptorul român s-a impus drept unul dintre cei mai importanți artiști plastici din istorie și un creator de școală.

Anul acesta, la 19 februarie, se împlinesc 140 de ani de la nașterea artistului, prilej pentru a reaminti revoluția pe care el a declanșat-o în artă prin abandonarea formelor clasice și trecerea, cu instrumentele abstractului, spre esența de dincolo de formele concrete, spre ideea din spatele ființei. O cheie pentru a pătrunde în universul sculpturii lui Brâncuși este, poate, cea oferită de Platon cu al său mit al peșterii – artistul a găsit o modalitate de exprimare a ideii, a esenței ce transcede formele biologice și ne unește dincolo de miliardele de particularități care ne diferențiază.
Sculpturile lui Brâncuși sunt reprezentări ideale și arhetipale ale subiectului ales de artist. Aceste sculpturi îl pot înșela pe privitor prin                        itatea lor aparentă. Formele lor reprezentate laconic oferă perspective inedite spre adevărurile ascunse pe care le-a descoperit artistul. Brâncuși lucra direct cu materialele în atelierul său parizian, preferând cioplirea directă modelării prealabile în ghips sau lut.
Înaintea lui Brâncuși, majoritatea sculptorilor se concentrau pe crearea unor reprezentări cât mai fidele ale modelelor alese, o tradiție ce impunea transpunerea cât mai fidelă a realității în artă. Paradoxal, Brâncuși susținea că și el face același lucru, însă pornind de la realitatea intrinsecă, ascunsă, de la metafizica modelului, și nu de la simpla lui aparență.
„Scopul lucrărilor mele, dincolo de orice, este realismul: eu caut lăuntricul, realitatea ascunsă, esența obiectelor în propria lor natură fundamentală intrinsecă; aceasta este singura mea preocupare profundă“, mărturisea artistul.
Brâncuși a fost primul sculptor care s-a dedicat cu adevărat reprezentării minimaliste în artă, întorcând spatele stilului clasic care încearcă să copieze cât mai fidel realitatea. Viziunea sa unică și tehnica artistică de avangardă au creat o școală la care au aderat numeroși artiști contemporani și de la care își vor trage inspirația și numeroși artiști plastici care încă nici nu s-au născut.
Explicând că „un artist trebuie să știe să scormonească ființa ascunsă în interiorul materiei“, Brâncuși a încercat să surprindă în sculptura sa adevărata esență a subiectului ales, fie că era vorba despre oameni, animale sau despre obiecte, concentrând această esență în forme cât mai simple, eliberate de orice ornamentări inutile. Deși mulți critici de artă îl considerau un artist abstract, Brâncuși le-a respins părerea, acuzându-i că nu înțeleg nimic. „Sunt niște imbecili cei care susțin că lucrările mele sunt abstracte; ori ceea ce ei numesc abstract este de fapt cel mai real lucru, pentru că realitatea nu este forma exterioară, ci ideea, esența lucrurilor“, susținea el.
„Atunci când vezi un pește, nu te gândești la solzii lui, nu-i așa? Te gândești la viteza lui, la modul cum străbate ca un fulger apa… Dacă i-aș face aripioare și ochi și solzi, atunci i-aș opri mișcarea (…) Ori eu nu vreau decât să-i surprind spiritul“, explica el.
Opera lui Brâncuși este o reprezentare fidelă, fără compromisuri, a crezului său artistic: „Creează ca un zeu, poruncește ca un rege și muncește ca un sclav“.
Inspirate de folclor, de mituri și de culturile „primitive“, lucrările sale produc un contrast unic între modern și arhaic, oferind un sentiment liniștitor de transcendență, de recuperare a simbolurilor și formelor sacre în reprezentări plastice moderne ce eludează prin simplitate trecerea timpului, devenind atemporale.
„Simplitatea nu este un scop în artă, dar de obicei ajungem la simplitate atunci când ne apropiem de adevăratul sens al lucrurilor“, îi mai plăcea lui să spună.
Materialele folosite de Brâncuși, în special marmura, bronzul și lemnul, au influențat formele specifice ale universului operei sale. „Materia trebuie să-și continue viața ei naturală atunci când este modificată de mâinile sculptorului“, mai spunea el.
Această revoluție a formei și acest crez artistic l-au adus pe Brâncuși în fața instanței de judecată în SUA, în cadrul unui proces pe care l-a câștigat și care a consemnat lărgirea dincolo de a canoanele clasice a conceptului de operă de artă.
În 1926, relația aparent mult prea „abstractă“ dintre o operă de artă și denumirea sa au dus la una dintre cele mai interesante confruntări dintre artă și justiție din istorie: cazul Brâncuși versus SUA.
Preocupat de tema păsării, temă reprezentată de celebra serie de sculpturi „Pasăre în văzduh“ ce conține 15 variante în marmură, bronz și câteva turnate în ghips, Brâncuși a încercat să surprindă esența păsării ce se înalță elegant în zbor, fără a apela la formele tradiționale de reprezentare a păsărilor. În 1926 el a trimis o variantă a „Păsării în văzduh“ de la Paris la New York pentru o expoziție ce avea să fie organizată la Galeriile Brummer. Deși legea americană permitea intrarea operelor de artă, inclusiv a sculpturilor, în SUA, fără necesitatea achitării de taxe vamale, oficialii vamali nu au recunoscut respectiva sculptură ca pe o operă de artă. Conform legilor americane din epocă, pentru a se califica drept „sculptură“ o lucrare trebuia să fie o „reproducere prin cioplire sau turnare, o imitație a unor ființe sau obiecte“, conform unui material publicat de moma.org. Iar cum lucrarea „Pasăre în văzduh“ nu prea arată a pasăre, vameșii au clasificat-o drept un obiect de uz casnic și au perceput o taxă vamală de 40% din valoarea sa estimată la momentul respectiv. Nedumerit și exasperat de această decizie, Brâncuși a depus o plângere la o instanță americană.
Inițial, curtea a analizat dacă lucrarea lui Brâncuși chiar reprezintă ceea ce artistul susținea că reprezintă, și anume o pasăre. Dacă trecea de acest test, lucrarea ar fi fost recunoscută drept sculptură și implicit o operă de artă care, conform legii, trebuia scutită de taxe vamale. În fața instanței au fost chemați mai mulți artiști și critici de artă pentru a-și expune părerea. Printre ei s-a numărat și criticul de artă Frank Crowninshield, care a fost întrebat, după ce i s-a arătat respectiva lucrare, dacă vede ceva care să-l trimită cu gândul la o pasăre. „Reprezintă sugestia zborului, sugerează grație, aspirație, vigoare, la care se adaugă viteza în spiritul forței, potență, frumusețe, toate acele atribute pe care le regăsim la păsări“, a susținut el, conform moma.org., site-ul Muzeului de Artă Modernă (MoMA) din Manhattan, New York.
În cele din urmă, instanța a fost nevoită să înțeleagă că definiția artei la care se raporta era anacronică. În citirea deciziei sale, judecătorul J. Waite menționa: „Între timp a apărut o așa-numită nouă școală de artă, ale cărei lucrări încearcă să portretizeze idei abstracte și nu să imite realitatea. Fie că simpatizăm sau nu cu aceste noi idei și cu școala care le reprezintă, luăm în considerare faptul că ele există și că exercită o influență incontestabilă asupra lumii artistice“.
De-a lungul anilor, până în ziua de azi, influența lui Brâncuși ajunge de multe ori să fie simțită dincolo de operele sale, dincolo de lucrările inspirate din operele sale și de cele ale discipolilor săi. Un exemplu este cel al realizatorilor filmului SF „Mission to Mars“ (2000), unde atât reprezentarea „chipului“ sau „sfinxului“ de pe Marte, cât și o hologramă extraterestră au fost modelate după lucrări ale lui Constantin Brâncuși, în special după „Muza adormită“ (1910).
Dincolo de imitarea formelor brâncușiene în artă, motivele și liniile inspirate din opera sa pot ajunge să fie folosite și pentru a conferi stil unor obiecte de-a dreptul prozaice, așa cum este unitatea de stocare externă SSD „LaCie“, prezentată drept „o sculptură cromată pentru birou“. Echipat cu o tehnologie de avangardă USB 3.1, SSD-ul „LaCie“ este prezentat de producător drept „mariajul fără egal între viteză și design“ și a fost creat de designerul industrial Neil Poulton ca pe un omagiu adus operei lui Constantin Brâncuși.
Brâncuși nu a fost niciodată membru al vreunei mișcări artistice organizate, deși printre prietenii sau cunoscuții săi se numărau Francis Picabia, Tristan Tzara și mulți alți dadaiști de la începutul anilor ‘20, pe care i-a întâlnit la Paris. Cu siguranță însă că a reușit
să-și creeze propria mișcare artistică, iar moștenirea pe care ne-a lăsat-o trece dincolo de timp, rămânând perpetuu în avangardă. Menirea artei sale, manifestul său artistic poate fi rezumat de următorul citat: „Nu căutați formule obscure sau mister în lucrările mele. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie pură.
Uitați-vă la sculpturile mele până le vedeți cu adevărat. Cei care sunt mai aproape de Dumnezeu le-au văzut deja“.
Codruț Bălu – AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS