Măsuri speciale de securitate în toată Europa, pentru noaptea de Revelion

Fără focuri de artificii în Paris la trecerea dintre ani


La Bruxelles, Paris, Londra sau Berlin, autorităţile sunt în stare de alertă din cauza pericolului reprezentat de grupările islamiste.

La Paris, marea petrecere de pe Champs Elysee de la miezul nopţii era pe punctul de a fi anulată, după atacurile teroriste din noiembrie. Autorităţile au decis însă că tradiţionala petrecere trebuie să aibă loc, dar fără focuri de artificii. Din motive de securitate, dar şi pentru că francezii sunt încă îndureraţi.

Şi la Londra, sunt măsuri speciale de securitate pentru noaptea de Revelion. Efectivele de politie au fost sporite, iar pe străzi numărul ofiţerilor înarmaţi ajunge la 3 mii. În Marea Britanie, nivelul de alertă este “sever”, ceea ce înseamnă că este foarte posibilă comiterea unui atac de către islamişti.


La Poarta Brandenburg din Berlin sunt aşteptaţi  sute de mii de oameni; anul acesta, autorităţile germane au anunţat măsuri de securitate fără precedent.  În zonele unde sunt centre de refugiaţi, au fost interzise focurile de artificii. Asta pentru că imigranţii din Siria şi Irak poate nu sunt obişnuiţi cu zgomotul puternic al artificiilor, iar pocnetul acestora le-ar putea aminti de bombardamentele de-acasă.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 31 decembrie 2015

Actualitate

» Alertă teroristă la Bruxelles
» Iohannis a promulgat noul Cod fiscal și Codul de procedură fiscală
» Castrul roman de la Bumbești Jiu călcat de hoți
» Obiceiuri și superstiții de Revelion
» Temperaturi minime sub -10 grade şi ninsori tot mai extinse
» Recomandări pentru șoferi
» Sute de curse aeriene pentru Istanbul au fost anulate
» Putin a decis: FSB, fostul KGB, poate deschide focul asupra civililor
» Inaugurarea lucrărilor sau a construcţiilor înainte de recepţie s-ar putea pedepsi cu închisoarea
»  În anul 2015 au avut loc cele mai multe mai multe demisii din Parlament
» SUA: 51 de oameni au murit din cauza fenomenelor meteorologice extreme
» Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile în prima zi a anului
» Premierul Cioloș se va întâlni cu Angela Merkel
» Amenzi de aproape 5 milioane de lei pentru cei care au sacrificat și comercializat animale ilegal
» 21 de răniți într-un avion al companiei Air Canada
» Ce mașini preferă românii
» Tradiții și obiceiuri de Anul Nou
» Cele mai întâlnite superstiții la români, în noaptea de Revelion 
» În noaptea de Revelion va fi ger în toată ţara. Ninsorile încep pe 3 ianuarie
» Franţa: Charlie Hebdo scoate un tiraj de un milion de exemplare, la un an de la tragedie
» Rusia interzice, de la 1 ianuarie, activităţile companiilor turce
» Remedii antimahmureală
» Ger în primele zile ale noului an
» Sărbătoarea Anului Nou deține recordul pentru cea mai mare vechime. Obiceiuri în lume
» Sărbători religioase pe 31 decembrie
» El Nino provoacă “haos” în lume și amenință SUA în 2016
» Acord de coordonarea activităţilor legate de repatrierea asistată a cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile
» Temperaturi pozitive la Polul Nord
» Măsuri speciale de securitate în toată Europa, pentru noaptea de Revelion
» Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal, adoptate de Guvern
» Programul “Prima casă“, continuat în 2016 cu dobândă mai mică
» Termenul pentru reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții de deosebite a fost prelungit cu 3 ani
» Aproape 700 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare de la Comisia Europeană
» Peste 900 de tone de material antiderapant pentru străzile din Craiova
» Poliţia recomandă: Atenţie la retragerea banilor din bancomate!
» Termene-limită pentru finalizarea procesului de restituire, amânate cu un an
» Măsuri pentru asigurarea stocurilor de medicamente în farmacii
» Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi va crește în 2016
» Direcția Națională Anticorupție va avea 45 de posturi în plus

Dolj

» Patru noi cartiere craiovene vor avea puncte de încasare a taxelor și impozitelor
» Mai mulți doljeni, printre care și un minor, cercetați penal pentru nerespectarea regimului articolelor pirotehnice
» Craiova: Amenzi de 109.000 de lei  pentru mai multe unităţi de alimentaţie publică

Gorj

» Gorj: Târg de produse apicole
» Bilanţ sumbru: 29 de morţi pe şoselele din Gorj

Mehedinţi

» Mehedinți: O hală și un apartament au luat foc la Drobeta Turnu Severin 
» Trei accidente rutiere cu șapte victime, în județul Mehedinți

Vâlcea

» Vâlcea: 350 de poliţişti supraveghează manifestările prilejuite la trecerea dintre ani

Sport

» Box – Pacquiao va reveni în ring în aprilie în faţa americanului Bradley
» Simona Halep începe noul sezon pe 3 ianuarie
» Handbal (f): SCM Craiova a înregistrat două victorii şi o înfrângere în turneul din Macedonia

Top