12.1 C
Craiova
duminică, 20 octombrie, 2019
Acasă Actualitate Craiova sub ocupația germană

Craiova sub ocupația germană

-

Bunurile din casa Vorvoreanu nu au scăpat de rechiziționare

Pe 7 noiembrie 1916, trupele germane și austro-ungare au intrat în Craiova după ce, în prealabil, mulți cetățeni craioveni se refugiaseră spre Iași. Și primarul Nicolae Romanescu a luat calea Moldovei. Au plecat și funcționarii Prefecturii Dolj, iar conducerea generală a fost preluată de armata germană prin comandatură încartiruită la fosta Bancă a Comerțului (primăria de azi). A fost însă nevoie să se creeze și o autoritate locală. „Pentru privegherea liniștei, a aprovizionării și îngrijirii orașului s’a instituit o Comisie permanentă cu sediul la primăria orașului, formată din următoarele persoane: I.B. Georgescu, C. Gărdăreanu, D.T. Angelescu, Alexandru Urziceanu, Herman Mendel, Moscu Beligrădeanu, Ghiță Ionescu, Athanasie Gancea. Secretari: P. Șerbănescu Pandele și Constantin Săvulescu. Președintele Comisiunei Administrative: C. Poenaru“, notează Marius Dobrin în lucrarea „În căutarea memoriei“, citând documente aflate în Arhivele Naționale, Direcția Județului Dolj.

Pagini de istorie

Începea să se scrie o nouă filă din istoria Craiovei. Viața încerca să își urmeze cursul. Tabloul, așa cum se creionează plecând de la documentele din Fondul Primăriei Craiova, Serviciul Tehnic, aflate în Arhivele Naționale, Direcția Județului Dolj, este unul care are o paletă coloristică bogată, lăsând să se întrevadă o interesantă relație ocupant-ocupat.
Se întâlnesc chiar gesturi de solidaritate umană. M. Wunder, de pe bulevardul Carol nr. 45, cere pentru vecina sa, Sița Constantinescu, să primească lemne, din vreme, pentru că ale ei au fost rechiziționate de ofițerii armatei ocupante care au fost încartiruiți acolo.
Trupele germane și austro-ungare care s-au instalat în Craiova practică desigur numeroase rechiziționări și au nevoie de foarte multe lucruri. Rechiziționarea se face însă după toate uzanțele legale, cu întocmirea unor note și emiterea unor bonuri sau chitanțe justificative. „Alexandru Mohora, de la restaurantul Royal, cere plata pentru masa ofițerilor din mai multe zile (într-o zi au fost chiar 80 de persoane la masă) 649,20 lei“, se notează în volumul amintit. De un farmec aparte sunt documentele care vorbesc despre închirierea unor obiecte inventariate cu scrupulozitate, indiferent de valoarea sau dimensiunea lor, dincolo de împrejurările excepționale în care aveau loc. Ocupantul s-a supus legii. „Contractul încheiat între Comisiunea Comunală (Biroul de Aprovizionare) și Doamna Olimpia Caleologu are ca puncte: 1) Eu, Olimpia Caleologu, închiriez Comisiunei obiectele notate pe cotrapagină pentru uzul Popotei Ofițerilor Armatei Ocupante; 2) Prețul închirierii este de 50 lei pe lună plătibil anticipat la sediul primăriei; 3) Orice lipsă sau deteriorare care se va constata la restituire se va plăti de Comisiune pe prețurile notate. Apoi urmează ștampila cofetăriei Andronescu – succesor I. Cristescu. Pe contrapagină sunt notate tacâmurile și vesela ce constituie subiect pentru actul menționat anterior, totul notat în genul: 50 de farfurii desert – 1,50 lei, 50 cești de șvarț – 1,50 lei, 50 cuțite de desert, 5 salatiere, 5 sosiere etc.“, notează Marius Dobrin în volumul „În căutarea memoriei“.
Alt exemplu aduce în atenție un act întocmit cu doamna Ema C. Pârvulescu în calitate de „sequestru judiciar al averii defunctului G. Andronescu“. De data aceasta este vorba de 24 de fețe de masă a 20 de lei lunar, 60 șervete a 4 lei lunar și altele.
Exemplele nu se opresc aici: „De la Theodor Mărăscu s-a ridicat un coș împletit pentru birou, vase de flori, un cuier cu trei cuie, un purtător de sacsii și alte asemenea obiecte din ambientul unei locuințe. Toate acestea s-au luat în prezența doamnei Sița Popescu, îngrijitoarea casei. Ceva similar s-a petrecut la casa Vorvoreanu de pe strada Sfinții Arhangheli. De acolo s-a luat un birou de palisandru cu oglindă, un covor de pluș, două tischleifere cu flori, o lampă electrică de birou, un șezlong, totul în fața personalului de serviciu“, stă scris în paginile lucrării „În căutarea memoriei“.
Există și reversul medaliei, așa că nu lipsesc nici furturile din materialele din gară ale armatei germane, fapt ce a determinat la acea vreme o anchetă.

Din documentele vremii

Anul 1917 a adus agravarea situației economice și financiare astfel că s-au impus măsuri de forță majoră. S-a anunțat necesitatea de a micșora consumul de pâine și carne din cauza lipsurilor ivite. O decizie în acest sens a fost aceea ce interzice coacerea cozonacilor. Începând cu 15 februarie se introduc cartele pentru pâine și carne. Fabrica „Traiul“ avea trei cuptoare duble care asigurau 16.000 de pâini pe zi. Cu toate greutățile acelui moment se remarcă un gest de evidențiere a calității pâinii pusă în vânzare de brutarul Gherasim Auran în Piața Elca, mai gustuoasă decât ale celorlalți producători, la acelaș preț și gramaj. Pe de altă parte, un comerciat de coloniale își justifică solicitarea de a vinde mai multă făină prin remarca: „…Multă populație nevoiașă își capătă existența preparând gogoși din făină pe care le vinde publicului“.
Nu au lispit din tabloul vremii nici reacțiile oficiale împotriva unor comportamente dezavuabile din partea armatei de ocupație, cerându-se respectarea unor reguli oneste. „Față de devastările făcute de armata de ocupație atât la locuințele cetățenilor din acest oraș, cât și la populațiunea rurală să se facă o intervenție scrisă către Comandatură spre a se pune capăt acestei stări de lucruri“. Așa suna o adresă către prefectul de poliție din 27 noiembrie 1916. Existau plângeri și pentru țăranii care veneau cu marfa la oraș și erau întâmpinați de soldați germani. Li se confisca acea marfă și, ca o consecință, creșteau prețurile și pe piața craioveană.
Viața și-a urmat cursul. Până și pensioanele stabilimentelor de pe strada Sirenelor, celebra stradă a caselor de toleranță, și-au continuat activitatea cu deosebirea că doctorul german le-a impus să se mute în cadrul unor hoteluri pentru un plus de igienă. Directiva a trezit nemulțumire în rândul patroanelor stabilimentelor cu pricina care au adresat o petiție prin care cereau revenirea la situația anterioară „ca să nu murim și noi de foame“.
Ocupația germană a luat sfârșit în mod discret. În 17 noiembrie 1918, șeful serviciului de salubritate era anunțat să dea jos toate firmele germane de pe străzi și chiar de la particulari, „chiar din această seară, fără mare gălăgie și în cel mai strict secret“.
Așa s-a încheiat un capitol de istorie pentru a face loc altuia.

ȘTIRI VIDEO GdS