Apreciat și respectat, pictorul Segărceanu afirmă că și la vârsta de 60 de ani a rămas același boem care încă se ocupă cu îndeletnicirea de „zugrav și spectator al lumii“, iar talentul nu l-a părăsit.
Luni, 31 august, artistul plastic Iulian Segărceanu, născut în Braniște-Podari (acolo unde își petrece majoritatea timpului, în casa-atelier), împlinește 60 de ani, pretext pentru interviul de mai jos.
Ion Jianu: Sub semnul celor şase decenii de viaţă (pe care le veți aniversa luni, pe 31 august), ce are de mărturisit lumii boemul Iulică („prenumele“ cu care vă alintă prietenii) Segărceanu, un artist plastic contemporan important ?
Iulian Segărceanu: Am rămas același boem care încă se ocupă cu îndeletnicirea de „zugrav și spectator al lumii“.
I.J.: Cu ce o să vă surprindeți admiratorii la 60 de ani? Cu o nouă expoziţie, cu o nouă… paiaţă, cu o sticlă de vin vechi sau cu ce…?
I.S.: Bineînțeles, cu multe sticle de vin bun, până când o să ajungem niște… „paiațe vii“! Adaug: și cu o nouă expoziție în luna septembrie ce va deschisă la Galeria „Arta“. Este o expoziție în care alături de mine expun Robert Florica și Maria Oprița Defta. Ce voi expune? Vă aștept la vernisaj… Oricum, va fi o expoziție care mă reprezintă, dar aștept opinia criticii, a colegilor de breaslă și, evident, a publicului iubitor de artă din Craiova. La toţi ţin în egală măsură.
Talentul încă se mai ține „agățat“ de mine
I.J.: Prima expoziţie personală aţi avut-o la vârsta de 31 de ani, destul de târziu (s-ar putea spune). Când v-aţi dat seama că aveţi talent?
I.S.: Este foarte adevărat că prima mea expoziție mai „serioasă“ am avut-o la vârsta de 31 de ani, în 1986, la Muzeul de Artă din Craiova… Talent cred că aveam… Dovadă este că și acum, la 60 de ani, nu m-a părăsit. Dimpotrivă: încă se mai ține „agățat“ de mine.
I.J.: Sunteţi un participant destul de constant la taberele de creaţie la care aţi fost invitat. V-au fost de folos pentru creaţia artistică?
I.S.: Într-adevăr, am participat la multe tabere de creație, una în străinătate. Multe au fost organizate la Calafat, din inițiativa fostului director al Muzeului de Artă – Palatul „Marincu“ din frumosul oraș de la Dunăre, Alexandru Pârvan. Însă, cel mai „generos“ județ în privința organizărilor de tabere de creație a fost județul Olt. Am fost invitat la peste zece asemenea tabere. Și în acest an am participat, alături de artistul plastic Marcel Voinea, președintele Filialei Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici, la o tabără în comuna „Nicolae Titulescu“, unde se află Casa Memorială „Nicoale Titulescu“. De aproape o săptămână, sunt în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe, într-o tabără de creație organizată tot de cei din județul Olt. Această tabără este dedicată unor buni prieteni ai noștri, artiști plastici olteni dispăruți dintre noi (Nicolae Truță, Spiru Vergulescu) și regretatul animator cultural Visi Ghencea. De aceștia mă leagă o scumpă și sinceră prietenie… Țin să mulțumesc public celor din Olt care m-au invitat an de an la aceste tabere de creație, printre care aș aminti pe domnii Paul Stănescu, președintele Consiliului Județean Olt, și Florian Dumitrescu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.
Urmez chemarea culorilor…
I.J.: Pictura lui Iulică Segărceanu are o amprentă specifică, o anume singularitate în peisajul artistic al picturii abstracte… Sunt aprecieri corecte asupra activității dumneavoastră artistice?
I.S.: De bine, de rău, eu mi-am creat un anume stil. Sunt recunoscut imediat… Mă bucur că sunt apreciat și respectat.
I.J.: Cum vă vedeți peste cinci ani, de exemplu? Adică, pictura dumneavoastră va suferi vreo modificare?
I.S.: Nu știu ce o să fac peste cinci ani! Chiar nu știu… Sper să aduc ceva „schimbări“. Urmez chemarea culorilor…
I.J.: Cum aţi caracteriza participarea artiştilor plastici la viaţa cultural-artistică a Craiovei, oraş care vizează a deveni capitală culturală europeană?
I.S.: Viața culturală „curge“ normal în Craiova noastră dragă. Sunt expoziții, concerte stradale, spectacole de teatru, alte manifestări culturale. În această lună, de exemplu, este în desfășurare o tabără de sculptură dedicată lui Tudor Gheorghe, după ce anul trecut a fost una dedicată lui Marin Sorescu… OK, dar pe când o tabără (în Craiova) dedicată picturii? Cei din județul Olt au știut cum să rezolve „problema“!
Aşteptăm sala promisă de domnul director al muzeului, Emil Ştefârţă!
I.J.: Craiova este oraş destul de închis pieţei de artă, ca să spunem aşa. Nu există decât un singur magazin de vânzare, iar evenimentele locale – vernisajele etc. – rămân, cu mici excepţii, evenimente… locale, fără rezonanţă în Capitală sau în afară. Ce ar trebui făcut, ce înnoire ar putea scoate Craiova din aşa-zisul anonimat „provincial“?
I.S.: Avem o sală frumoasă pentru expoziții în centrul orașului, pe Unirii, un magazin cu ustensile necesare artiștilor plastici și un mic „colț“ unde expunem lucrări pentru vânzare. Și mai sunt și alte săli la fel de frumoase, cum ar fi cele de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, la Casa Armatei, la Biblioteca Județeană „Aman“, Club Electroputere, Muzeul Olteniei, sala UAP de pe bulevardul Știrbei Vodă și, nu în ultimul rând, Muzeul de Artă-Palatul „Jean Mihail“- un fel de bastion al artelor plastice. Aşteptăm cu nerăbdare sala promisă nouă, artiştilor plastici, de domnul director al muzeului, Emil Ştefârţă!
Ca să răspund la întrebarea propriu-zisă: cred că Cetatea Băniei nu are suficientă rezonanţă în Capitală deoarece nu ştim să ne organizăm altfel şi nu avem, deocamdată, „forţa“- logistică şi financiară – necesară pătrunderii pe piaţa din Bucureşti, deşi mulţi dintre noi suntem în colecţii particulare şi în Capitală. Nu putem vorbi de un anonimat provincial, ci mai degrabă de un fel de dezinteres al Capitalei faţă de restul ţării. În plus, ne trebuie o altfel de abordare: să avem toţi site-uri proprii, să existe actualizate informaţiile pe net, să avem o legătură permanentă cu mass-media, plus atragerea de sponsori şi invitarea oficialităţilor locale la manifestările noastre ş.a.m.d. Ar fi binevenită o colaborare cu artişti plastici străini, măcar cu cei din oraşele înfrăţite cu Cetatea Băniei. Asociaţia „Craiova, capitală culturală europeană“ ar putea finanţa o asemenea „înfrăţire“ artistică. Este doar o sugestie…
Trăiesc din ceea ce zămislesc…
I.J.: De ceva timp sunt doi artişti plastici care pictează în stradă… Ce ziceţi?
I.S.: E bine. Ei aduc şi dau „culoare“ oraşului nostru. Mie personal îmi aduce aminte de ceea ce am văzut la Paris (în Montmartre, Cartierul Latin…) şi de prietenii de acolo. Cele două „personaje“ pe care le observă craiovenii pe stradă sunt doi artişti plastici, Eugen Dumitru şi Bebică Ghiţă. Apropo de stradă: ar fi ideal ca în perimetrul centrului vechi, acum refăcut, să existe şi o sală permanentă pentru expunerea lucrărilor artiştilor plastici. Primăria Craiova ar putea găsi un spaţiu…
I.J.: Cum vă descurcaţi financiar în aceste vremuri dificile, mai ales că sunteţi unul dintre artiştii plastici care vă câştigaţi existenţa numai din vânzarea lucrărilor? Poate trăi un artist plastic numai din activitatea profesională?
I.S.: Eu nu am alergat niciodată după bani, ci am lăsat să vină ei după mine. Dovadă este faptul că în aceste vremuri dificile din punct de vedere financiar, eu încă fac faţă, cum se spune. Nu pot uita ce a spus la un vernisaj de-al meu, în urmă cu mulţi ani, domnul Paul Rezeanu, director pe atunci al Muzeului de Artă din Craiova, cel care mi-a aprobat prima expoziţie personală la prestigiosul Palat „Jean Mihail“, deschizându-mi astfel drumul către artă: „Segărceanu este primul pictor liber profesionist din Oltenia care trăieşte din nemurirea culorilor aşternute pe pânză“. Trăiesc din ceea ce zămislesc… Nu ştiu altceva să fac… Deocamdată, culorile mă iubesc. Şi eu pe ele!
