22.8 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă persoane au murit şi 48 au fost rănite într-un grav accident pe Autostrada Soarelui

Două persoane au murit şi 48 au fost rănite într-un grav accident pe Autostrada Soarelui

Un autocar în care se aflau 53 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 2.00, pe Autostrada Soarelui. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că din cele 53 de persoane care se aflau în autocar două femei au decedat, 48 au fost trasportate la mai multe spitale din capitală, iar trei au refuzat transferul spre unităţile medicale, potrivit Mediafax.

Dintre victimele accidentului, doi adulţi sunt în stare gravă, unul suferind o amputaţie, iar celălalt având un traumatism cranio- cerebral grav. Cele două persoane sunt internate la Spitalul Floreasca din Capitală, unde au mai fost aduşi alţi şapte adulţi şi doi copii de 10 şi 11 ani. Secretarul de Stat Raed Arafat a mai precizat că 21 dintre persoanele transportate la spital au vârste sub 18 ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Ramona Dabija, autocarul va fi transportat la sediul Poliţiei Autostrăzi pentru a fi efectuată o expertiză pentru stabilirea cauzelor accidentului. Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 2.00, pe Autostrada Soarelui, iar în zonă au fost trimise circa 25 maşini de intervenţie, ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă.

La locul producerii accidentului a fost chemat şi consulul Ucrainei în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS