5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi:Cinci angajaţi RAAN, în greva foamei. Alţi 150 protesteză

Mehedinţi:Cinci angajaţi RAAN, în greva foamei. Alţi 150 protesteză

Cinci angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Mehedinţi au intrat de aseară în greva foamei, în faţa platformei Romag Prod, alţi aproximativ 150 de salariaţi protestează în faţa instituţiei, nemulţumiţi de nealocarea banilor pentru plăţile compensatorii în urmă închiderii companiei.

Potrivit liderului sindical din cadrul Romag Prod, Marian Creţan, care se află şi el în greva foamei, angajaţii au recurs la această formă de protest întrucât nu au primit asigurări că Guvernul a alocat banii pentru plăţile compensatorii în urma închiderii companiei. Pe lângă salariaţii care se află, joi, în faţa platformei Romag Prod în interiorul unităţii instalaţiile sunt supravegheate de aproximativ o sută de angajaţi care se află la locul de muncă de peste 35 de ore.

Angajaţii Romag Prod sunt nemulţumiţi de din cauza lipsei fondurilor pentru acordarea celor două salarii restante, dar şi a banilor necesari funcţionarii RAAN până la închiderea controlată. Totodată, aceştia cer asigurări din partea Guvernului că în urmă închiderii RAAN vor primi venituri de completare timp de 24 de luni de la disponibilizare. În cursul zilei de miercuri, mai mulţi lideri de sindicat din cadrul RAAN şi administratorul special al companiei au purtat mai multe negocieri la Ministerul Energiei în vederea soluţionării revendicărilor, dar acestea au eşuat.

Protestele salariaţilor de la RAAN au început în 13 iulie, de atunci având loc mai multe acţiuni pe platformele Romag Prod şi Romag Termo şi două marşuri. Conform actelor normative aprobate de Guvern, RAAN ar urmă să se închidă controlat, iar angajaţii ar urma să primească până la 24 de salarii medii pe economie.

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, care este unicul furnizor de agent termic pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, prin platforma Romag Termo, a reziliat contractul de furnizate a agentului termic în Drobeta Turnu Severin, în 17 februarie 2015, iar conform actului, apă caldă şi căldură urmează să fie oprite în municipiu de la sfârşitul lunii august.

Închiderea controlată a RAAN înseamnă disponibilizarea majorităţii salariaţilor, care ar urmă să primească, în funcţie de vechime, până la 24 de salarii medii pe economie, drept plata compensatorie. RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, având datorii de 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei.

Înainte de intrarea în insolvenţă, RAAN avea aproape 2.700 de angajaţi, acum numărul acestora fiind de 2.400. Peste 2.000 de angajaţi ai RAAN ar urmă să fie disponibilizaţi, în două etape, până în 31 martie 2016, potrivit unui document al Adunării creditorilor RAAN, care a aprobat planul de disponibilizări întocmit de către administratorul special al companiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS