7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtentat soldat cu 25 de morţi, în apropierea unei baze militare americane din Afganistan

Atentat soldat cu 25 de morţi, în apropierea unei baze militare americane din Afganistan

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi alte zece rănite, într-un atac sinucigaş cu maşină-capcană, comis duminică seara în apropierea unei baze militare americane din estul Afganistanului, potrivit Mediafax.
Un kamikaze a detonat explozibilul pe care îl avea în maşină în apropierea unei baze a forţelor coaliţiei din oraşul Khost, a precizat Faizullah Ghairat, comandantul poliţiei din provincia Khost, citat de CNN.
Armata SUA a anunţat că în atentat nu au fost răniţi militari americani sau alţi membri ai misiunii conduse de NATO în Afganistan.
Youqib Khan, adjunctul comandantului poliţiei din provincia Khost, a declarat pentru AP că atentatul de duminică a avut loc la un punct de control condus de o unitate afgană care păzeşte Camp Chapman. Victimele atacului erau civili în maşini care aşteptau la punctul de control pentru a putea trece, majoritatea femei şi copii. Deocamdată nici o grupare nu a revendicat atentatul, însă talibanii, care au lansat o nouă ofensivă în aprilie, au vizat adesea obiective militare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS