7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul sesizează DNA: Imobile retrocedate pe cazuri "excepţionale" de paranoia, lombosciatică sau atacuri de panică

Guvernul sesizează DNA: Imobile retrocedate pe cazuri „excepţionale” de paranoia, lombosciatică sau atacuri de panică

Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi Curtea de Conturi pentru modul în care au fost soluţionate, de-a lungul timpului, unele dosare privind retrocedarea de imobile, constatându-se că au fost soluţionate cu prioritate cazuri tratate drept „excepţionale” de paranoia sau lombosciatică, scrie Mediafax.

Printre alte motive invocate pentru ca dosarele să fie tratate drept excepţionale au fost osteoporoza, colici renali, tulburare depresivă, atacuri de panică, hemoroizi şi adenom al prostatei sau persecuţie pe motive etnice. Concluziile rezultă dintr-un raport al Corpului de Control al premierului, în care se arată că, în perioada 2008-2011, numărul dosarelor de despăgubire soluţionate prioritar, prin invocarea acestor cazuri excepţionale, a fost mult mai mare faţă de cel al dosarelor soluţionate în ordinea înregistrării, excepţia fiind transformată în regulă.

De acordarea despăgubirilor pentru dosare considerate excepţionale au fost şi cesionari de drepturi, cu sume cuprinse între 30,5 milioane lei şi 108,9 milioane lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS