5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

PNL înghite PDL

Președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat ieri că numele partidului rezultat în urma fuziunii între liberali și democrat-liberali va fi PNL, iar sediul acestuia se va afla în aleea Modrogan, nr.1.
„Pe 26 iulie, vom avea congresele de fuziune, fuziune prin comasare a PDL cu PNL. Acest partid se va numi Partidul Național Liberal, iar documentele prevăd foarte clar – și în toată comunicarea oficială vom și folosi această expresie – că PNL este rezultatul fuziunii dintre PDL și PNL, deci PNL+PDL. Sediul partidului va fi aici, aproape, în Modrogan 1 (sediul central al PDL – n.r.), imnul va fi cel pe care îl cunoașteți deja, «Verde înrourat»“, a declarat Blaga, la sediul PDL București.
Blaga a menționat că, dacă unul dintre cele două partide dă candidatul la președinție, celălalt partid va desemna candidatul la funcția de prim-ministru.
„Evident, dacă unul dintre cele două partide dă candidatul la președinție, celălalt partid va da candidatul la funcția de prim-ministru. Asta neînsemnând încă – noi nu avem încă pusă la punct strategia pentru alegerile prezidențiale – că vom candida în tandem. O să vedem la momentul respectiv cum vom sta, pentru că va trebui să ne cunoaștem candidatul la funcția de președinte al României“, a arătat Vasile Blaga.
La rândul său, preșe­dintele PNL, Klaus Iohannis, a susținut că acest partid nu este creat doar pentru a câștiga prezidențialele, ci pentru a schimba România în bine.
„S-au încheiat negocierile politice pentru unificarea dreptei, asta însemnând unificarea Partidului Național Liberal cu Partidul Democrat Liberal. Acum, când facem acest anunț, le mulțumesc colegelor și colegilor care au fost în echipele de negociere pentru că a fost multă înțelegere și dintr-o parte, și din alta și reușim astfel să facem un lucru pe care mulți ni-l dorim de 24 de ani, mulți au vorbit despre el, dar acum suntem foarte aproape de finalizare, și anume unificarea dreptei. Acest partid nu este creat doar pentru a câștiga prezidențialele, acest partid este creat pentru a schimba România, pentru a schimba România în bine. Noi ne dorim să câștigăm prezidențialele cu candidatul unic pe care îl vom desemna la începutul lunii august, dar ne dorim să câștigăm și alegerile parlamentare din 2016, să conducem România într-un drum mult mai bun, mult mai clar, în așa fel încât să avem ceea ce probabil cu toți ne dorim – o viață mai bună, ca și oamenii să simtă că acest partid vine cu o strategie, vine cu o gândire clară pentru deceniul care urmează“, a punctat Iohannis.
Vasile Blaga a fost întrebat de ce a renunțat la numele partidului și a preluat numele PNL, el răspunzând că „într-o astfel de negociere fiecare trebuie să câștige“.
„Nu poți să pleci la drum dorindu-ți ca numai unul să aibă de câștigat. (…) Scopul comun este crearea acestei mari structuri politice, pe care nu o fac nici pentru mine, nici pentru domnul Iohannis. Nu ne-a interesat aici oameni, nume, ne-a interesat proiectul ca atare, iar proiectul este un mare partid care se constituie nu numai ca alternativă la PSD. Noi am vorbit foarte puțin despre PSD în perioada asta, chiar dacă, evident, el și-a strâns tot ce a avut de strâns pe partea stângă, noi în continuare a trebuit și trebuie să creăm o alternativă, iar convingerea mea este că noul partid va învinge și la prezidențiale și în 2016 la alegerile generale“, a susținut Blaga.
Liderul democrat-liberalilor a mai spus că sunt aproape finalizate discuțiile între PDL și Forța Civică.
„Ce pot să vă spun este că sunt aproape finalizate, ca parcurs, de data aceasta între noi și partidul Forța Civică, discuțiile cu ei. Luni vom ajunge la concluzii finale. Vreau să vă spun că nu ducem lipsă de potențiali candidați pentru funcția de prim-miniștri, oameni foarte serioși, care și-au demonstrat abilitățile administrative politice și care pot conduce un eventual guvern“, a spus Blaga.
Agerpres

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS