17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCiupercile necomestibile au făcut primele victime

Ciupercile necomestibile au făcut primele victime

Ciupercile culese din pădure ajung de cele mai multe ori să facă victime. O familie cu doi copii minori, de cinci şi doi ani, din localitatea Breţa, județul Mehedinţi, a ajuns duminică după-amiază la spital, după ce a consumat ciuperci culese din pădure. După ce au mâncat, membrii familiei Drulă s-au simțit rău, așa că au solicitat ambulanţa. Un echipaj de la Ambulanţa Mehedinţi a sosit imediat la faţa locului şi le-a acordat primul ajutor, apoi cei patru pacienţi au fost aduşi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Drobeta Turnu Severin. Cel mai rău s-a simţit mama copiilor, care era foarte deshidratată la sosirea medicilor.
„O familie s-a intoxicat cu ciuperci, atât mama, soţul, cât şi cei doi copii. Toţi au suferit de greţuri, vărsături, colici abdominale, sindrom diareic, cu început de sindrom de deshidratare. Mama era mai deshidratată decât ceilalţi, cu tensiune foarte mică, dar i-am stabilizat la domiciliu, apoi au fost aduşi pentru investigaţii suplimentare la Spitalul Judeţean“, a declarat medicul Eleodor Mihuţ de la SJA Mehedinţi.
Medicii avertizează că, dacă nu se intervine la timp, persoanelor care au consumat ciuperci le pot fi afectate ficatul şi rinichii, provocând insuficienţă hepatică, renală şi alte complicaţii care le pot pune în pericol viaţa.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS