Reputatul profesor doljean Irinel Popescu, cel care a revoluţionat medicina românească după ce a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică şi a efectuat primul transplant combinat de ficat și pancreas, primul transplant combinat de ficat și insule pancreatice și primele transplanturi de celule stem pentru afecțiuni ale ficatului, s-a aflat vineri, la Craiova, cu ocazia lansării celei de-a doua ediţii a „Tratatului de chirurgie“, volum dedicat chirurgiei pediatrice. Iniţiatorul prelevărilor multiorgane la nivel național, prof. dr. Irinel Popescu, care are la activ şi peste 1.500 de rezecții hepatice efectuate, a vorbit despre nivelul la care a ajuns România în ceea ce priveşte prelevarea şi transplantul de organe, dar şi despre şansele ca astfel de operaţii să se facă şi la Craiova.
Gazeta de Sud: În 2013, România a fost în top în Europa la prelevarea de organe şi transplant. Cum se anunţă 2014, la cum au stat lucrurile până acum?
Irinel Popescu: Stabil (râde, n.r.). 2014 stagnează cumva. Poate suntem chiar într-un uşor regres, pentru că nu a mai fost acea campanie făcută de ProTV anul trecut. Creşterea numărului de donatori se poate face doar prin promovarea prelevării de organe, iar campania Pro-ului din 2013 a fost foarte eficientă şi greu de reprodus. Foarte mult a contat însă şi munca în spitale, introducerea funcţiei de coordonator de transplant. La Craiova, la Spitalul Judeţean de Urgenţă se fac prelevări de organe.
GdS: Cum stăm însă cu incidenţa cancerului?
I.P.: România a progresat mult, într-adevăr, în privinţa transplantului, a crescut numărul de donatori, numărul de operaţii. Încet, încet ne apropiem şi noi de nivelul european. Dar a crescut însă şi incidenţa cancerului şi sunt numeroase localizări de cancer în ziua de astăzi. Eu sunt familiarizat cu cancerele digestive: de esofag, stomac, ficat, pancreas, colon. Dar, după cum spuneam, incidenţa bolii este în creştere, iar responsabili sunt mai mulţi factori: noxele, fumatul, poluarea, poate şi alimentaţia, alcoolul, unele virusuri, cum este la cancerele de ficat, stresul. Toate duc la creşterea incidenţei cancerului, iar formele sunt din ce în ce mai agresive. Pe de o parte se fac progrese, înţelegem mai bine boala, descoperim remedii eficiente şi tratăm ceea ce înainte nu se putea trata, şi vă dau şi un exemplu de când eram eu student la medicină: cancerul de colon cu metastaze hepatice, care însemna şase luni de supravieţuire. Acum avem bolnavi care trăiesc de zece ani cu boala asta şi au fost operaţi pe ficat de două-trei ori, deci este o diferenţă uriaşă. Pe de altă parte însă, apar forme agresive ale bolii, cu care medicina modernă nu ţine pasul şi produc mortalitate, chiar şi la vârste tinere. Ar fi mai bine să ne gândim mai întâi la aspectul profilactic al bolii, până să descoperim noi şi alte remedii mai eficiente.
GdS: Domnule profesor, pe când operaţii de transplant şi la Craiova?
I.P.: Păi, totul este în funcţie de creşterea numărului de donatori şi de decizia echipelor chirurgicale de aici de a începe astfel de operaţii.
GdS: Avem aici profesori cunoscuţi în ţară, chirurgi renumiţi la nivel naţional, dar…
I.P.: Tocmai, aceste lucruri se ştiu, iar după mine există aici, la Craiova, un pol de excelenţă. Rămân la părerea, pe care am enunţat-o de mai multe ori în ultimii ani, că gastroenterologia (ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor aparatului digestiv – stomac, intestine – n.r.), în particular, este un pol de excelenţă la Craiova, a cărei dezvoltare am putut-o urmări de-a lungul timpului. Am imaginea exactă a evoluţiei acestei specialităţi la nivel clinic şi la nivel de cercetare şi cred că, pe plan naţional, Craiova este în top.
„Marea problemă, pentru a ne extinde, rămâne numărul insuficient de donatori“
GdS: Şi, totuşi, ce ne lipseşte ca să fim în top şi cu alte discipline, Craiova să concureze cu Clujul, Timişoara, Bucureştiul?
I.P.: Unele lucruri ţin şi de tradiţie, şi trebuie să pornim de la premisa că şcoala medicală clujeană are o tradiţie ceva mai veche, altele ţin şi de modul de selecţie a cadrelor şi de viziunea fiecărui şef. Pentru că, dacă este să revin la gastroenterologie, felul în care profesorul Ciurea şi-a selectat colaboratorii a fost decisiv în evoluţia acestei discipline la Craiova. Iar, dacă judecăm după acest aspect, cu cât vor exista mai mulţi oameni cu asemenea viziune, cu atât se vor dezvolta mai mult şi alte specialităţi, pe acest model al gastroenterologiei, adică un mentor care formează elevi ce îşi propun cu onestitate să-l depăşească, vor să fie activi şi în partea clinică, şi în cea de cercetare.
GdS: Ce transplanturi nu se fac, totuşi, în România, ci doar în ţările din Occident?
I.P.: Transplantul pulmonar, de exemplu, transplant de intestin subţire nu s-a făcut încă la noi, transplant de pancreas, foarte puţin faţă de cât ar trebui să se facă, transplant de cord…
GdS: Asta ţine doar de medici sau şi de aparatură? Ce ne lipseşte?
I.P.: Aparatura nu mai este o problemă în ziua de astăzi. Ce ne lipseşte? Este o combinaţie între lipsa de suficientă expertiză la nivel naţional şi numărul insuficient de donatori, pentru că numărul mare de donatori pe care îl avem acum este de un an, doi. În urmă cu cinci – şase ani, aveam atât de puţini donatori, încât dezvoltarea unor specialităţi, cum este transplantul de intestin subţire sau de plămân, transplantul de cord, unde donatorii sunt, de asemenea, puţini, nu se putea realiza. Deci, marea problemă la noi, pentru a ne extinde, rămâne numărul insuficient de donatori.
GdS: Domnule profesor, cum este văzută România de afară, şcoala noastră de chirurgie, acum când operaţiile de transplant au înregistrat şi la noi o creştere în raport cu nivelul european?
I.P.: Cei din afară sunt extrem de pragmatici. Ca atare, există nişte clasamente şi de acolo se pleacă, şi nu e cazul să vă spun unde ne situăm în clasamentele respective. În acelaşi timp, străinii sunt întotdeauna dispuşi să recunoască valoarea şi ştiu că în acest ansamblu general care nu este favorabil există în România şi zone de excelenţă. V-am dat şi eu un exemplu chiar de aici, din Craiova. Ei ştiu la ce cifre am ajuns cu transplantul hepatic în prezent şi apreciază lucrul acesta. Mai ştiu, de exemplu, că în masa de cercetători din România sunt anumiţi oameni care şi lor le pot fi de folos şi pe care ar fi bucuroşi să-i aibă în echipele lor de cercetare, ştiu că în România există potenţialul de a furniza probe pentru cercetare, fundamentale în anumite tipuri de patologie, dintre care pe unele ei nici nu le au. Eu ştiu exact care sunt zonele de excelenţă aici, în România, pe care străinii le respectă sau de care pot să profite în cadrul unor colaborări internaţionale. Rămânem însă ancoraţi în această zonă a nivelului individual de performanţă, în timp ce ansamblul rămâne, din păcate, aşa cum e economia naţională, nivelul de salarizare… Dacă vă uitaţi unde e România după aceşti indicatori, acolo este şi medicina, nu are cum să facă excepţie.
