Acasă Actualitate PSD şi PNL Dolj mârâie, dar nu se muşcă

PSD şi PNL Dolj mârâie, dar nu se muşcă

-

Administraţia publică din Dolj fierbe după decizia PNL de a ieşi de la guvernare. Vor pleca din instituţii directorii susţinuţi de PNL, în frunte cu prefectul, sau va rezista USL la nivel local? Liderii PSD şi PNL de Dolj nu au dat răspunsuri clare. În timp ce preşedintele PSD Dolj aşteaptă un telefon de la liberali pentru a confirma continuarea colaborării, liderul PNL Dolj a declarat că doreşte colaborarea, dar că acest lucru nu depinde de liberali.

Ieşirea PNL de la guvernare a creat incertitudine la nivelul conducerii instituţiilor din Dolj conduse de liberali. De la prefect, susţinut de liberali, până la directorii instituţiilor deconcentrate, cu toţii aşteaptă să vadă dacă USL mai funcţionează în judeţ. În caz contrar, cu toţii se aşteaptă să fie înlăturaţi din funcţii sub o formă sau alta. La nivel declarativ, consilierii locali, directorii şi liderii politici cu care a discutat GdS au spus că PSD şi PNL a funcţionat şi funcţionează bine atât în Consiliul Local Craiova, cât şi în Consiliul Judeţean Dolj. În realitate, liberalii sunt conştienţi că PSD, împreună cu UNPR, care face parte din noua alianţă, USD, deţine majoritatea şi la Craiova, şi la judeţ, deci vor putea trece fără probleme proiectele care îi interesează şi numi în funcţii oamenii pe care îi doresc. Mai greu, dar nu imposibil, îi va fi PSD-ului să îi înlocuiască pe directorii care şi-au câştigat postul prin concurs.

USL, ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor la CJ Dolj

La Consiliul Judeţean Dolj, dintre cei 36 de consilieri, PSD are 15, PNL – şase, iar UNPR – patru. Pentru a-şi trece proiectele fără ajutorul celorlalte partide, PSD şi UNPR au nevoie de 19 voturi, exact câţi consilieri au împreună. La nivel de consiliu, PSD şi PNL au cooperat foarte bine de-a lungul anilor, indiferent ce s-a întâmplat la nivel central. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, fost preşedinte al PSD Dolj, a declarat ieri că ambele partide au avut o colaborare bună şi că şi-ar dori ca aceasta să continue. Consilierul judeţean PNL, Marian Irinei, a precizat că alianţa dintre cele două partide nu ar trebui să sufere modificări în cadrul consiliului judeţean.
„Totul este la latitudinea PSD care are majoritate în consiliu împreună cu UNPR. Am avut o colaborare foarte bună cu PSD şi acum, şi în mandatul trecut, am fost parteneri serioşi şi am dezvoltat proiecte importante. Alianţa nu ar trebui să sufere modificări la nivel local, dar nu putem influenţa acest lucru în nici un fel“, a declarat Irinei. Dincolo de eventualele posturi de conducere pe care PSD ar putea să le ia PNL atât la nivelul CJ Dolj, cât şi al structurilor din subordine, alt aspect important sunt posibilele solicitări venite din partea UNPR, partenerul din USD al PSD. Conform declaraţiilor preşedintelui UNPR Dolj, Gheorghe Bică, filiala pe care o conduce nu va solicita nici o funcţie de la PSD, dar nu va spune NU dacă o va primi. „Am fost împreună cu PSD şi nu am cerut nimic. Dacă ajung ei la concluzia ca o persoană de la noi să primească o funcţie, asta este altceva, dar noi nu vom cere nimic. Dacă ar fi după mine, eu aş păstra tot ce e bun şi competent sub primar sau preşedinte de consiliu“, a spus Bică. Întrebat dacă l-ar tenta funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, deţinută de un liberal, Bică a răspuns negativ. Cu toate acestea, unii liberali, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au declarat că se tem că UNPR ar putea pune presiune pe PSD pentru a le ceda unele funcţii la nivelul administraţiei. „UNPR cred că va cere schimbarea vicepreşedintelui liberal al CJ Dolj. Rămâne de văzut ce se va întâmpla şi cu directorii interimari de la anumite spitale din judeţ“, a spus unul dintre liberalii doljeni.

La Craiova, numai de bine

Dacă la Consiliul Judeţean, PSD şi UNPR au majoritate simplă, cu condiţia să nu lipsească sau să nu se îmbolnăvească nici un consilier, la Consiliul Local Craiova situaţia este mult mai clară. Dintre cei 27 de consilieri PSD şi UNPR au împreună 15 consilieri, mai mult de jumătate plus unu pentru a-şi promova proiectele. Consilierii locali consultaţi de GdS, care au dorit să-şi păstreze anonimatul din cauza situaţiei incerte, aşteaptă şi ei să vadă ce se va întâmpla. „Dragoste cu de-a sila nu se poate, dar eu cred că se va continua colaborarea“, a spus un consilier liberal. „Nu facem altceva decât până acum. Eu nu am informaţii că se va schimba ceva pe plan local. Nu sunt neînţelegeri cu PNL, colaborarea cu ei nu a fost negativă“, a declarat un consilieri PSD. Mesaje de pace a dat şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. „În Craiova am colaborat foarte bine şi înainte, probabil vom colabora foarte bine şi de acum încolo“.
Peste drum de primărie, la Prefectura Dolj, prefectul Marius Deca a declarat că aşteaptă decizia primului-ministru.
„Eu mi-am dat demisia de mult din PNL, nu pot comenta o decizie politică, suntem într-un guvern, suntem la dispoziţia premierului şi mai mult e complicat de spus în acest moment. Legal, dacă un prefect este schimbat din funcţie, intră în corpul inspectorilor guvernamentali, deci este la dispoziţia primului-ministru şi poate fi transferat oriunde în ţară. Eu am venit din mediul privat, nu am picat din cer aici, deci am unde să mă întorc“, a declarat prefectul de Dolj.

Contre între preşedinţii PNL şi PSD Dolj

În ceea ce-i priveşte pe liderii filialelor judeţene ale celor două partide, aceştia par să aibă poziţii opuse. Preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, a dat de înţeles că este supărat pe liberali, deoarece nu l-au informat dacă doresc să continue colaborarea. „Aştept părerea PNL Dolj dacă doreşte să colaboreze cu noi. Să ne spună dacă doresc să rupă alianţa. Este necolegial că nu au spus dacă vor să coleboreze, dar aştept. Apoi, împreună cu colegii din filială vom decide ce vom face. Vineri avem şedinţă de Birou Permanent Judeţean“, a declarat Manda. Întrebat dacă vor solicita înlocuirea din funcţie a directorilor PNL, Manda a fost clar: „În ceea ce priveşte administraţia locală, aştept răspunsul PNL Dolj. În ceea ce priveşte instituţiile deconcentrate, inclusiv la prefectură, logic ar fi ca toţi oamenii lor să plece, tehnic să facă ceea ce au făcut la nivel central“, a spus preşedintele PSD Dolj. Preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, a părut surprins de aşteptarea lui Claudiu Manda. „Este un lucru cunoscut faptul că, matematic, PSD şi UNPR au majoritate. Nu doresc încheierea colaborării, dar nu este o decizie care să ne aparţină atâta timp cât ei au majoritate. Nu am fost întrebat dacă ne mai dorim continuarea colaborării. Acolo unde nu este vorba de numiri în funcţii pe algoritm politic, nu este justificat să-şi dea demisia. Cine pe cine sună este ultima problemă. Este doar o informare, pe când în partea cealaltă (hotărâre a PNL la nivel central – n.r.) este o decizie“, a spus Mihai Voicu .

ȘTIRI VIDEO GdS

Depistaţi băuţi la volan

Oamenii legii au depistat în trafic doi bărbaţi care consumaseră băuturi alcoolice. În urma testării cu etilotestul li s-au întocmit dosare penale.