17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu a sesizat CC în legătură cu OUG privind producerea energiei din surse regenerabile

Băsescu a sesizat CC în legătură cu OUG privind producerea energiei din surse regenerabile

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională, cu privire la OUG privind producerea energiei din surse regenerabile, arătând că nerespectarea procedurii de notificare a Comisiei Europene ar putea duce la declanşarea procedurii de infringement.
Băsescu arată, în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale, că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.
Potrivit comunicatului de presă remis de Administraţia Prezidenţială, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x nr. 227/2013, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 17 decembrie 2013 şi transmisă spre promulgare preşedintelui României în data de 19 decembrie 2013.
Sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS