21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaslui: Anchetă a Protecţiei Copilului în cazul elevei băute, care a lovit un echipaj al Ambulanţei

Vaslui: Anchetă a Protecţiei Copilului în cazul elevei băute, care a lovit un echipaj al Ambulanţei

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a declanşat astăzi o anchetă în cazul elevei de 14 ani care, aflată în stare de ebrietate, i-a lovit cu palmele peste faţă pe medicul şi pe asistenta din ambulanţa care o transporta la spital, informează Mediafax.ro. În urma anchetei, DGASPC Vaslui va decide dacă se impune scoaterea fetei din mediul familial. În acest sens, specialiştii DGASPC vor face o evaluare a cazului, la sesizarea reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru a constata ce garanţii şi condiţii de creştere oferă familia fetei de 14 ani. „Conform procedurilor în astfel de cazuri, Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui va oferi consiliere de specialitate părinte-copil, având în vedere episodul prin care a trecut minora. De asemenea, va fi vorba, în funcţie de rezultatul evaluării cazului, fie de o implicare a primăriei, printr-un plan de securizare pentru prevenirea separării fetei de familie, fie de o monitorizare atentă a elevei de către specialiştii noştri”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Reamintim că eleva de 14 ani, aflată în stare avansată de ebrietate, a bătut ieri un medic şi o asistentă de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui, în momentul în care echipajul medical o transporta la spital, după ce a preluat-o din faţa unui bar, unde băuse votcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS