21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA, Franţa şi Marea Britanie salută acordul semnat în Ucraina şi cer aplicarea imediată a acestuia

SUA, Franţa şi Marea Britanie salută acordul semnat în Ucraina şi cer aplicarea imediată a acestuia

Statele Unite ale Americii (SUA), Franţa şi Marea Britanie au salutat semnarea unui acord între regimul Viktor Ianukovici şi Opoziţia ucraineană, cerând totodată aplicarea imediată a documentului, informează Mediafax.ro. „Statele Unite salută acordul semnat între preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii Opoziţiei”, a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA. „Susţinem eforturile celor care au negociat acordul şi salutăm curajul liderilor opoziţiei; sperăm că acordul va fi aplicat imediat”, a adăugat oficialul de la Casa Albă. „Salut acordul de astăzi. Acesta este o şansă reală de a pune capăt violenţelor şi de a evita ajungerea Ucrainei la anarhie”, a declarat, la rândul său, premierul Marii Britanii, David Cameron. Preşedintele Franţei, François Hollande, a salutat şi el semnarea acordului, cerând aplicarea sa imediată.

Vineri, Administraţia Viktor Ianukovici a ajuns la un acord cu Opoziţia proeuropeană pentru depăşirea crizei politice marcată de violenţe soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi. Acordul prevede crearea unui guvern de uniune naţională şi organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS