15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateANI verifică un posibil conflict de interese în cazul ministrului Mariana Câmpeanu

ANI verifică un posibil conflict de interese în cazul ministrului Mariana Câmpeanu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigaţii Media, informează Mediafax.ro. În urma sesizării transmise de Centrul de Investigaţii Media, ANI a precizat că a început „activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Câmpeanu Mariana, Ministrul Municii, Familiei şi Protecţiei Sociale”

Evaluarea se face în conformitate cu prevederile articolului 11 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, potrivit căruia „activitatea de (…) evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora” şi, totodată, „activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea (…) conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice”.

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor „acte neclare şi diagnostice discutabile”, după cum afirmă Centrul de Investigaţii Media.

Demnitarul a afirmat că materialul de presă despre pensionarea soţului său a avut „drept unic scop denigrarea” ei şi a familiei, printr-un demers „nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete”, adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS