22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateKiev: 25 de persoane au murit şi sute au fost rănite în violenţele de marţi

Kiev: 25 de persoane au murit şi sute au fost rănite în violenţele de marţi

Cel puţin 25 de persoane au murit şi alte sute au fost rănite, marţi, în confruntările dintre forţele guvernamentale şi manifestanţi în centrul Kievului, care era cuprins de flăcări miercuri dimineaţa, relatează CNN, conform Mediafax.
Marţi a fost ziua cea mai sângeroasă a revoltei ucrainene, poliţia antirevoltă folosind tunuri, grenade asurzitoare şi alte mijloace pentru a disersa protestatarii. Unii dintre manifestanţi au ripostat cu bâte de baseball sau alte mijloace.

Situaţia s-a calmat cu greu peste noapte. Fumul dens şi flăcările ce se ridicau de la pneurile incendiate continua să se vadă în jurul Pieţei Independenţei, la mică distanţă de Parlament. Explozii de mică intensitate s-au auzit toată noaptea, acestea fiind cauzate de petardele aruncate de manifestanţi şi, probabil, de grenadele asurzitoare lansate de poliţişti împotriva mulţimii.

Manifestanţii au ridicat baricade toată noaptea, formând lanţuri umane pentru transportarea cărămizilor, pietrelor şi lemnului în anticiparea unei alte ofensive a poliţiei.
Forţele de securitate ucrainene au înaintat, într-adevăr, în pofida baricadelor, după care s-au oprit, cel puţin pentru moment.
Manifestanţii au ripostat aruncând cu pietre.
Pentru a se proteja de forţele de ordine, protestatarii au ridicat un perete de foc. În spatele flăcărilor, opozanţi ai preşedintelui Viktor Ianukovici, echipaţi cu scuturi metalice asemănătoare cu cele ale poliţiei, au format o primă linie de apărare.
„Preşedintele ne-a propus să plecăm. Vom rămâne aici cu manifestanţii”, a declarat unui dintre liderii opoziţiei, Arseni Iaţeniuk, pentru postul de televiziune Kanal 5.
„Este o insulă a libertăţii”, a afirmat în faţa mulţimii un al lider al opoziţiei, Vitali Kliciko. „Puterea a declanşat un război împotriva propriului popor”, a adăugat fostul campion la box.

Chiar şi susţinători tradiţionali ai regimului, precum oligarhul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina şi principalul sponsor al partidului lui Ianukovici, au criticat evenimentele în curs.
„Victimele omeneşti, înregistrate atât de partea manifestanţilor, cât şi de partea forţelor de ordine, sunt un preţ inacceptabil pentru erorile politice”, a declarat Ahmetov, citat într-un comunicat. El a făcut apel la „oprirea vărsării de sânge”.
Preşedintele Viktor Ianukovici a refuzat să oprească asaltul forţelor de ordine împotriva protestatarilor proeuropeni din centrul Kievului şi a cerut ca ei să evacueze Piaţa Independenţei, a declarat opozantul Vitali Kliciko, după o întrevedere cu şeful de stat ucrainean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS