În privinţa datei de naştere a lui Marin Sorescu, există unele confuzii deoarece lumea literară îl ştie născut pe 19 februarie 1936, dar data reală este 29 februarie. Marin Sorescu a clarificat această confuzie într-un autograf pe care l-a oferit scriitorului Victor Crăciun, în 1983, pe o carte („Uşor cu pianul pe scări“). În PS-ul autografului, Marin Sorescu a scris: „Precizare de istorie literară: Data de naştere: 19 februarie, în buletin; 29 februarie, de fapt“. Nepoata marelui scriitor, Sorina Virginia Sorescu, a afirmat că „Zilele Marin Sorescu“ din acest an, programate la o dată încă necomunicată de Primăria Craiova, vor avea un program foarte dens, inovator, deschis către marele public.
Intervievatul de astăzi al GdS este Sorina Virginia Sorescu, critic literar, nepoata regretatului Marin Sorescu, ea fiind fiica lui Ion Sorescu, poet, frate cu Marin Sorescu.
Ion Jianu: V-aţi născut într-o zi de 29, ca şi unchiul dumneavoastră, Marin Sorescu… Trebuia să aveţi un prenume… şi aveţi două, unul fiind cel al soţiei lui Marin Sorescu, Virginia… Ce a însemnat Marin Sorescu pentru dumneavoastră? Doar un model?
Sorina Virginia Sorescu: Un model pe care am avut privilegiul să îl găsesc chiar în familie.
I.J.: Aţi avut destule dialoguri cu Marin Sorescu, aţi publicat şi un interviu-document, i-aţi citit şi recitit opera (şi) cu ochiul criticului literar ce sunteţi. Pe când o carte?
S.V.S.: Nu au fost destule dialogurile mele cu Marin Sorescu. A plecat dintre noi prea devreme, când eu abia îmi descopeream vocea critică. Mă urmăreşte, de aceea, reveria discuţiilor pe care le-am fi purtat, dacă ar mai fi trăit, în ultimii şaptesprezece ani. Dar, cum interpretarea literară este o formă virtuală de dialog, îmi caut în operă răspunsurile.
I.J.: Sunteţi implicată în câteva proiecte de reeditare a operei lui Marin Sorescu, de restituire a unor texte inedite (cum a fost cu romanul „Trei dinţi din faţă“ ş.a.). Cum decurg proiectele dumneavoastră în acest sens, care sunt priorităţile? Ce cărţi vor fi publicate în 2014?
S.V.S.: La sfârşitul anului trecut, editura „Art“ a reeditat volumul de proză scurtă pentru copii „Unde fugim de-acasă?“. În această primăvară, intenţionăm să reedităm trilogia „Setea muntelui de sare“, iar mai către vară să publicăm o antologie, foarte consistentă, a poeziei lirice.
„Nu ştim cum se mai pot recupera manuscrisele pierdute“
I.J.: Dintr-un dialog cu „fratele şcolit al lui Marin Sorescu“, profesorul universitar George Sorescu, am înţeles că multe manuscrise ale lui Marin Sorescu au dispărut din casa acestuia după moartea soţiei sale, Virginia. Mai sunt şanse de a fi recuperate? S-au întreprins demersuri?
S.V.S.: Nici eu nu înţeleg ce s-a întâmplat cu arhiva în primii ani după moartea Virginiei Sorescu, dar mi se pare şi mie înjumătăţită faţă de ce fusese înainte. Nu am mai găsit nici manuscrisele după care a lucrat ea la editarea volumelor postume, şi nici dosarele de receptare critică. Ce se mai păstrează sunt manuscrisele jurnalelor de călătorie şi câteva versiuni dactilografiate ale unor antume. Aşa am putut reconstitui ediţia necenzurată a romanului „Trei dinţi din faţă“, publicată la Art (poate cel mai dramatic document al înfruntării unui scriitor român cu cenzura comunistă).
Nu ştiu cum (şi de unde, de la cine) se mai pot recupera manuscrisele pierdute. Dar este foarte important să le valorificăm prin ediţii critice pe cele care s-au păstrat şi să găsim modalităţi de a le face accesibile şi altor cercetători (fond documentar în custodia unei biblioteci publice, facsimilare etc.). Încerc, de mai multă vreme, să organizez la Facultatea de Litere un grup sau un centru interdisciplinar de cercetare documentară a întregii bibliografii Sorescu (ediţii, traduceri, receptare critică), dar e foarte dificil să găsesc resurse logistice şi financiare.
Grupul Editorial Art deţine dreptul
de exclusivitate a publicării operei
lui Sorescu
I.J.: Deţinătorul dreptului de publicare în limba română a operei lui Marin Sorescu îl are Grupul Editorial Art, conform dorinţei familiei, dacă am înţeles bine… Totul este în regulă? Au fost probleme cu dreptul de publicare?
S.V.S.: Am colaborat foarte bine cu Grupul Editorial Art. Am acordat acestei edituri dreptul de exclusivitate a publicării operei lui Sorescu, pentru că a fost singura care a avut un proiect coerent şi credibil de reeditare. Şi s-a ţinut de cuvânt. Marin Sorescu este unul dintre puţinii scriitori români care, în ultimul deceniu, au fost reeditaţi ritmic (cu cel puţin o carte, dar şi două sau trei pe an, toate în excelente condiţii filologice şi grafice).
I.J.: Sunteţi redactor-şef al Anuarului Colocviului Internaţional de Exegeze şi Traductologie „Marin Sorescu“. Oferiţi-ne câteva amănunte despre aceste colocvii.
S.V.S.: În 2007, 2008 şi 2009, am organizat, la Facultatea de Litere, trei ediţii ale Colocviului Internaţional de Exegeze şi Traductologie „Marin Sorescu“, încercând să creez o alternativă universitară (cu tot ce înseamnă seriozitate, profesionism, potenţial de creativitate şi inovaţie ştiinţifică) la Zilele „Marin Sorescu“ organizate festivist de echipa fostului primar Antonie Solomon.
Când am început să punem pe hârtie proiectul, părea o utopie. Dar, cu toate dificultăţile şi neîmplinirile practice, am reuşit să asigurăm un nivel intelectual înalt al celor trei secţiuni de comunicări (teorie literară şi interdisciplinaritate, exegeze, traductologie), cu participarea unor personalităţi ştiinţifice şi culturale din ţară şi din străinătate: Solomon Marcus, Mircea Martin, Ion Pop, Sabina Ispas, Irina Mavrodin, Ştefan Borbely, Sanda Cordoş, Jean Louis Courriol, Adam Sorkin, Brenda Walker, Anneli Ute Gabanyi, Marco Lucchesi ş.a.
„Critica literară începe să se reprofesionalizeze“
I.J.: Dacă timpul ar fi avut răbdare, Marin Sorescu ar fi împlinit în această lună 78 de ani. Aţi declarat că îl descoperiţi „mereu altfel“… Ce aţi mai descoperit, ce aţi spune, ca noutate, la o manifestare gen „Zilele Marin Sorescu“?
S.V.S.: În ultimii cinci-şase ani, organizatorii „Zilelor Marin Sorescu“ nu s-au arătat deloc receptivi la noutate (indiferent dacă noutatea venea din partea mea sau din partea altui exeget, interpret, editor, traducător al operei lui Marin Sorescu).
Sper ca, începând cu ediţia 2014, lucrurile să se schimbe. Încă nu s-a făcut anunţul oficial şi, de aceea, nu pot să dezvălui prea multe. Dar, din discuţiile pe care le-am avut de curând cu doamna primar şi cu membrii Asociaţiei pentru Craiova – capitală culturală europeană, se pare că, anul acesta, „Zilele Marin Sorescu“ vor avea un program foarte dens, inovator, deschis către marele public.
I.J.: Am o nedumerire: sunteţi „doctor“ în Marin Sorescu, ca să zic aşa, dar lucrarea de doctorat o aveţi din opera altui scriitor, Augustin Buzura. De ce nu Marin Sorescu?!
S.V.S.: Legătura de familie şi interesul meu special exegetic şi editorial pentru opera lui Marin Sorescu nu exclud receptivitatea pentru alte formule creatoare. Cel puţin aşa sper. Augustin Buzura este un romancier de prim rang, pe nedrept ignorat de critica literară de azi. Citit, înainte de 1989, mai mult pentru curajul moral şi politic al romanelor sale, acum ar trebui redescoperit în alte chei de lectură.
I.J.: Ce vă supără în acest moment în privinţa lui Marin Sorescu?
S.V.S.: Să încercăm să încheiem interviul pe un ton mai optimist.
Motive de polemică am avut, ce-i drept, destule, în ultimele decenii, nu numai în privinţa lui Marin Sorescu, ci şi a altor mari scriitori postbelici, contestaţi în presa culturală de colegi care chiar nu le cunoşteau operele. Erau la modă, în reviste, verdictele de ne-mai-citire, date pe necititelea. Din fericire, această etapă pare să se fi încheiat. Critica literară începe să se reprofesionalizeze.
